Un accident care a fost reclamat miercuri seară la poliție și în care ar fi fost implicat Toader Lavric, primarul comunei Satu Mare, posibil sub influența băuturilor alcoolice, se pare că este într-un final doar o înscenare din partea presupusei victime. În jurul orei 20,00, Vasile Anton Vlad, un bărbat din comuna Satu Mare, a sunat la 112 și a reclamat că autovehiculul cu care circula a fost lovit de mașina primarului, iar acesta din urmă a plecat de la locul accidentului. Ulterior, bărbatul a fost preluat de o ambulanță și transportat la Rădăuți, fiind diagnosticat cu fracturi costale. Polițiștii s-au deplasat la locuința primarului și o perioadă îndelungată au încercat să-l scoată pe acesta din casă pentru a discuta cu el. Acest lucru nu a fost posibil decât joi dimineață, în jurul orei 7,30, când primarul a ieșit din locuință și a mers împreună cu polițiștii la Rădăuți, la spital.
Toader Lavric a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind zero, iar probele de sânge recoltate la spital vor lămuri dacă acesta a consumat alcool.
”Aseară nu am auzit că era poliția și mă chema afară, pentru că aș fi ieșit, că nu am nimic de ascuns. Mă uitam la emisiunea Survivor. Am consumat o bere după ce am ajuns acasă, iar mașina mea nu a fost implicată în nici un accident, după cum bine se poarte vedea pe ea. Acest așa-zis accident este cel mai probabil o înscenare”, a declarat primarul.
Totul ar fi plecat de la o plângere pe care Lavric a înaintat-o la poliție în urmă cu circa două săptămâni, prin care sesiza că se exploatează balast ilegal din albi râului Suceava și un drum comunal din Satu Mare a fost distrus de mașinile de mare tonaj. Polițiștii l-au identificat ulterior pe Vasile Anton Vlad ca autor al acestor fapte, iar conflictul cu primarul a devenit unul direct.
În cazul așa-zisului accident de miercuri seară, a fost deschis un dosar penal, iar polițiștii vor încerca să găsească imagini de pe camerele de supraveghere, pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. Traian Andronachi, avocatul care îl reprezintă pe primarul din Satu Mare, a declarat că clientul său este total nevinovat și că are încredere că ancheta poliției va scoate la iveală adevărul.
Comentarii