Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava, prin Compartimentul Arte, în colaborare cu Asociația “Dascăl și artist”, Asociația profesorilor de Educație plastică/ Arte vizuale/ Educație muzicală/ Muzică specializată, organizează vineri, 24 martie, ora 13.00, activitatea metodică a profesorilor de Educație plastică/ Arte vizuale pentru zona Câmpulung Moldovenesc cu Tema: “Lada de zestere”, susținută de director prof. Iulia Ionela Niță la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Câmpulung Moldovenesc.
Activitățile vor fi coordonate de inspectorul școlar pentru Arte, prof. Loredana Mihaela Ceică, IȘJ Suceava, și vor viza:
- expoziția cu lucrările realizate de elevi în cadrul Cercului de pictură cu titlul „Lada de zestre”,
- dezbateri pe baza lucrărilor expuse de elevi, membri ai Cercului de pictură,
- prezentări PPT cu derularea activităților artistice derulate de unitatea școlară gazdă, susținute de prof. Mahu Otilia, de la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Câmpulung Moldovenesc și prof. Mahu Victor de la Școala Gimnazială Pojorâta.
- prezentarea activităților artistice derulate pe parcursul acestui an școlar, ce vor face subiectul Revistei anuale de Arte „Dascăl și artist”, editată de către prof. Batîr Rusu Florin, Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, și prof. Horobeț Răzvan, de la Școala Gimnazială ,,Dr. Simion și Metzia Hîj" Volovăț.
Activitățile zilei se vor finaliza la ora 16.00, cu vernisajul expoziţiei de artă vizuală ce reunește lucrările realizate în Tabăra de creație “Dascăl și artist”, derulată în luna iulie 2022, în cadrul Clubului Copiilor din Câmpulung Moldovenesc. Lucrările vor putea fi vizionate în perioada 24 martie - 14 aprilie, în sala de expoziție a Muzeului Arta Lemnului din Câmpulung Moldovenesc.
„Expozițiile Dascăl și artist prezintă preocupările artistice de dată recentă ale profesorilor de Educție plastică/Arte vizuale, acestea fiind o introspecție în procesul educațional și un act de creație desfășurat de către aceștia în cadrul unităților de învățământ preuniversitar; se aduce în dezbatere importanța tandemului profesor – artist sau artist – profesor, respectiv beneficiile aduse învățământului artistic, valorificarea potențialului artistic al elevilor talentați din județul Suceava. La toate activitățile zilei vor fi prezente cadre didactice ce predau Educație pastică/Arte vizuale din județul Suceava, membri ai asociației Dascăl și Artist”, a declarant inspector școlar pentru Arte, prof. Loredana Mihaela Ceică, din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava.
Comentarii