Cunoscutul medic sucevean Sorina Roxana Benedek a încetat din viață miercuri, la un spital din Cluj, după o lungă și grea suferință. Doctorița Benedek a învăţat la Colegiul Național „Ștefan cel Mare" Suceava și a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași. După rezidențiat a fost medic de familie la Bosanci și avea un cabinet de ecografie în municipiul Suceava.

Secretarul general al Colegiului Medicilor Suceava, dr. Irina Badrajan, a declarat că Roxana Benedek a fost o figură luminoasă printre medicii de familie suceveni, preocupată de dezvoltarea profesională. Are o fiică, medic rezident la Cluj. „Suntem foarte loviți, foarte mulți dintre colegii noștri medici de familie se duc, fie din cauza bolilor cardiovasculare, fie din cauza cancerului”, a spus dr. Irina Badrajan, care crede că stresul și „haosul total”, la care se adaugă birocrația excesivă din această ramură a medicinei, au un mare efect asupra stării de sănătate a corpului medical.

Înmormântarea va avea loc duminică, la ora 12.30, la cimitirul Pacea Vechi.