Bărbatul din Dumbrăveni careși-a incendiat locuința, motivând ulterior că nu este de acord să facă partaj cu fosta concubină, care ar fi acum într-o altă relație, a fost în cele din urmă arestat preventiv pentru 30 de zile. Tribunalul Suceava a admis apelul procurorilor și a emis mandat de arestare preventivă.
Mandatul a fost emis miercuri, 22 martie, când a început și căutarea celui cu mandat de arestare, Valentin Voloștiuc, în vârstă de 38 de ani.
Polițiștii au avut informația că acesta s-ar afla la Sadova, unde lucrează ca muncitor zilier. Miercuri seară, polițiștii de la Secția Rurală Pojorâta au reușit să îl identifice pe cel căutat într-un imobil din Sadova.
În baza mandatului, Valentin Voloștiuc a fost transportat sub escortă în arestul poliției județene.
Săptămâna trecută, marți seară, în jurul orei 18.30, Poliția orașului Salcea a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că pe drumul de la Dumbrăveni spre satul Sălăgeni a izbucnit un incendiu la o casă.
Focul a fost localizat și stins de către un echipaj de pompieri deplasat la fața locului. În scurt timp s-a aflat că Valentin Voloștiuc, în vârstă de 38 de ani, a pus focul și apoi a plecat de acasă.
Bărbatul de 38 de ani a fost găsit pe raza satului Dumbrăveni, într-o stație, unde aștepta un mijloc de transport spre Suceava.
Bărbatul a declarat verbal că a dat foc intenționat unui corp de mobilier din locuință, cu un chibrit, pe motiv că nu este de acord să facă partaj cu fosta concubină.
Acțiunea de distrugere a bărbatului a reușit doar în parte. Focul a distrus articole de mobilier și tavanul încăperii în care a fost pus focul. De asemenea, s-au degradat pereții interiori și geamurile locuinței.
Comentarii