Echipa națională de minifotbal a României, cu humoreanul Bogdan Botezatu jucător de bază, a reușit să acceadă la turneul final al Campionatului Mondial, care va avea loc în Germania, în luna iunie, după ce a realizat un parcurs foarte bun la turneul de calificare EuroCup Socca, de la Chișinău. „Tricolorii” au câștigat grupa din care au făcut parte după 3-0 cu Spania, 2-2 cu Albania și 15-0 cu Luxemburg, pentru ca în fazele eliminatorii să treacă de Cipru (2-0) și Georgia 3-1. Calificarea la Mondiale fiind deja rezolvată, reprezentativa României a avut o evoluție curajoasă în finala turneului de la Chișinău, disputată împotriva redutabilei selecționate a Kazahstanului, care este vicecampioană a lumii. „Tricolorii” au fost egalați la trei pe finalul timpului regulamentar de joc, fiind învinși, ulterior, la loviturile de departajare.

În vârstă de 30 de ani, Bogdan Botezatu a jucat fotbal în tinerețe la Rapid CFR Suceava, Știința Miroslava și Bucovina Pojorâta în eșaloanele valorice doi și trei din țara noastră, având și o experiență la o formație de liga a III-a din Turcia. În prezent, Bogdan este profesor de sport la școala gimnazială din Rediu, o localitate de lângă Iași, manager al școlii de fotbal „Magic Boys” din ultima capitală a Moldovei, un jucător apreciat de minifotbal și proaspăt tătic.

„Sunt fericit că am reprezentat cu succes România. Au fost șapte zile de muncă, sacrificii și meciuri și momente frumoase. Am obținut calificarea mult dorită și am jucat o finală de EuroCup International împotriva vicecampioanei mondiale, pierdută la penalty-uri. Mulțumesc selecționerului pentru încrederea acordată și sunt recunoscător tuturor celor care mi-ați trimis mesaje de susținere”, a declarat Bogdan Botezatu la finalul turneului de la Chișinău.