La câteva zile după ce efectele condițiilor meteo extreme din luna aprilie au fost îndepărtate cu utilaje, manual, dar și cu ajutorul vremii care și-a mai revenit, ultimele mormane de zăpadă de pe străzile principale fiind încărcate la lopată și cărate cu mașinile, primarul Sucevei, Ion Lungu, și-a cerut scuze în fața sucevenilor pentru cum s-a intervenit după codul roșu de ninsori și viscol.

„A fost o situație neplăcută. Nu asta este scuza, dar nu am fost nici eu în localitate în primele zile și nemulțumirea mea nu este legată numaidecât de zilele de marți și miercuri, când a nins abundent și nu se putea interveni. Și eu am venit de la București și am făcut 35 de km între Bacău și Roman în șapte ore. Nu se putea interveni, asta este realitatea, dar eu sunt supărat că după aceea nu s-a intervenit cum trebuia”, a spus Ion Lungu.

Edilul Sucevei a explicat faptul că principala problemă a fost că mașinile de intervenție pentru deszăpezire erau dezechipate de lame și sărărițe, odată cu venirea primăverii ele fiind utilizate pentru alte activități.

„Conform legii, programul de intervenție la deszăpezire pentru sezonul de iarnă este între 15 noiembrie - 15 martie. Perioada de sezon rece a trecut, suntem în primăvară calendaristic, nimeni nu credea că iarna revine în forță, mai tare chiar decât înainte și că vom avea cod roșu de ninsoare în aprilie. Cei care se ocupă de deszăpezire au apucat să demonteze acele utilaje care sunt multifuncționale. Iarna le pun lamă, iar vara le folosesc la măturat și la alte activități. Și totuși sunt nemulțumit de modul cum s-a intervenit. I-am certat și îmi cer scuze în fața sucevenilor. Binele din tot răul ăsta este că vor lua bani mai puțini de la primărie pentru că nu au intervenit mai mult la deszăpezire. Îmi cer scuze și sper să fim mai vigilenți, altă dată să nu se mai întâmple asta”, a declarat Ion Lungu în conferința de presă de miercuri.

De altfel, nu doar faptul că nu mai erau echipate toate utilajele de intervenție s-a cunoscut, ci și faptul că doar o parte din angajații societății de salubrizare au putut ajunge la muncă, cei care locuiesc în municipiu, în condițiile în care majoritatea drumurilor comunale și județene, sau chiar și cele naționale, au fost blocate din cauza ninsorii abundente și a viscolului, pe alocuri troienele fiind și de câte 2-3 metri înălțime.