Polițiștii care au fost de serviciu în noaptea de Înviere au depistat mai mulți șoferi băuți la volan sau fără drept de a conduce, două dintre cazuri fiind mai mult decât relevante privind gradul de pericol public.
În jurul orei 2.15 din noapte, echipajul de serviciu de la Secția Rurală Șcheia, care acționa în filtru trafic în zona Jumbo, a fost sesizat că un autoturism marca Mercedes-Benz circulă cu farurile stinse pe contrasens, pe strada Humorului iar ulterior a intrat pe strada Aviatorului din Șcheia.
Cel de la volan fusese informat de prezența echipajului de poliție și a vrut să-l evite. Echipajul de poliție a ajuns autoturismul din urmă, șoferul fiind tras pe dreapta.
În mașină erau în total patru bărbați iar cel de la volan le-a spus polițiștilor că nu are nici un act de identitate asupra sa. Șoferul le-a spus polițiștilor un nume, însă agenții de poliție au constatat că fotografia din cartea de identitate din baza de date nu corespunde. A devenit evident că tânărul le-a prezentat polițiștilor date de identificare false astfel că polițiștii l-au înștiințat că va fi condus la secție, pentru verificări suplimentare. În cele din urmă cel de la volan și-a prezentat identitatea corectă.
În scurt timp s-a stabilit că tânărul în vârstă de 33 de ani, din Ipotești, are permisul suspendat, aflându-se în perioada de încercare după ce a fost condamnat cu suspendare la un an și trei luni de închisoare într-un alt dosar la regimul rutier. Prin urmare, tânărul s-a ales cu un nou dosar penal, în perioada de încercare, pentru comiterea infracțiunii de conducere cu permisul suspendat.
Tot după ora 2.00 din noapte, un echipaj de la Poliția municipiului Suceava– Biroul Ordine Publică, care patrula pe Calea Unirii, a observat un autoturism marca Dacia Logan condus haotic și fără a avea pornit sistemul de iluminare (faza scurtă) și luminile de întâlnire pe timp de noapte.
Polițiștii au plecat în urmărire cu semnalele luminoase iar pe strada Traian Vuia cel vizat s-a urcat cu mașina pe trotuar și a oprit.
La volan era un bărbat în vârstă de 46 de ani, care, a rezultat în urma verificării cu etilotestul, avea concentrația de 0,64 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Județean, unde i s-au prelevat două mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a arătat că 300 de polițiști au gestionat activitatea de menținere a ordinii publice în zona unităților de cult și au asigurat intervenția în regim de urgență la peste 100 de solicitări SNUAU 112 sau alte moduri de sesizare, doar în noaptea de Înviere.
”În urma prezenței sporite a polițiștilor nu au fost înregistrate fapte cu violență și nu s-au produs accidente rutiere grave”, a transmis ofițerul de poliție.
Comentarii