Formația Arcada Galați, cu suceveanul Alexandru Rață om de bază, a câștigat pentru a cincea oară consecutiv titlul de campioană a României la volei masculin, după ce a dispus cu scorul de 3-0, la general, de Steaua București. De altfel, tânărul internațional în vârstă de 22 de ani a fost desemnat cel mai bun jucător de pe teren în confruntarea finală, încheiată cu 3-1 (14-25, 25-23, 25-13, 25-22). În acest joc, Alexandru Rață a reușit 21 de puncte, dintre care doi ași și două blocaje, punând în terenul advers 61% din mingile de care a beneficiat.
Un alt voleibalist sucevean, este vorba de fălticeneanul Ștefan Lupu, s-a clasat pe locul al treilea în ierarhia națională cu echipa sa de club, SCM Universitatea Craiova. În finala mică a Diviziei A1 de volei masculin, gruparea olteană a trecut cu scorul de 3-1, la general, de Dinamo București. În acest sezon, Ștefan Lupu și-a mai trecut în palmares Cupa României cu SCM Universitatea Craiova, învingând în meciul decisiv pe Arcada Galați, cu scorul de 3-1.
Alexandru Rață a fost descoperit la LPS Suceava de profesorul Tudor Orășanu, care l-a promovat apoi la echipa locală de seniori, CSM Suceava, în vreme ce Ștefan Lupu, în vârstă de 28 de ani, a fost format la CSȘ „Nicu Gane” Fălticeni de către antrenorul Ionel Ciocan.
Comentarii