Rugby Club Gura Humorului a obținut o frumoasă victorie, sâmbătă, pe stadionul Tineretului, învingând-o pe RC Bârlad cu 25-18. A fost un meci aprig disputat, cu răsturnări de scor, pentru care publicul destul de numeros nu a regretat prezența la meci.
Oaspeții au început mult mai bine și, profitând de greșelile humorenilor, conducea cu 12-0. Treptat, gazdele au echilibrat meciul și au revenit. S-a mers cap la cap, cu răsturnări de scor gen 13-12, 13-15, 16-15, apoi 16-18.
Meciul a fost aprig, tensionat pe alocuri, cu mai multe cartonașe de ambele părți.
Au fost și unele decizi discutabile ale arbitrului central de ambele părți dar apreciem la modul realist că humorenii s-au impus meritat.
După cum a subliniat managerul-jucător Ștefăniță Rusu, meciul a fost câștigat de o apărare foarte bună, completată de ziua de excepție a lui Mihai Daraban, care a înscris lovituri de picior din toate pozițiile dar si singurul eseu, după ce a surprins de unul singur apărarea oaspeților.
Mihai Dărăban a înscris toate punctele RC Gura Humorului, respectiv eseu, o transformare și 6 lovituri de pedeapsă. Evident, Daraban a fost declarat și omul meciului.
La RC Gura Humorului se merge în mod evident pe un drum bun. În meciul cu Bârlad a jucat un al treilea străin, bursier prin Asociația ”Mingea Ovală”. Sud africanul Angelo Koekemoer se alătură celor doi străini care deja joacă la Humor, sud africanul Rohan Schwarz și kenyanul Melvin Thairu.
RC Gura Humorului a transmis mulțumiri și suporterilor care au achiziționat bilete pentru a sprijini echipa, de 20 de lei pentru adulți și 5 lei pentru copii.
La final, prin tombolă, un suporter a câștigat o genată sport cu însemnele clubului iar un copil a câștigat un balon de rugby.
Comentarii