Peisajul tenisului de câmp pentru amatori din județul Suceava s-a îmbogățit cu un nou turneu, intitulat Cupa Miraj Star. A fost pentru prima dată când comuna Mitocu Dragomirnei a găzduit o competiție de acest gen, care face parte din circuitul național Sportya, întrecerea fiind catalogată de Categoria Gold. Turneul s-a desfășurat într-o bază sportivă nou-nouță, denumită Miraj Star. Locația, una cu adevărat selectă, beneficiază de două terenuri de zgură moderne și de facilități de ultimă generație, fiind situată într-un cadru de vis, în spatele Mănăstirii Dragormirna, chiar sub pădure.

Acestea fiind condițiile, nu este de mirare că un număr important de jucători, peste 70, proveniți din județele Suceava, Botoșani și Iași, au onorat întrecerea de la Baza sportivă Miraj Star.

Pentru o triere echilibrată a participanților, turneul a fost structurat de către organizatori pe patru niveluri de valoare. Astfel, tabloul de concurs de la nivelul 4 a fost disponibil tenismenilor începători, în timp ce nivelurile 5, 6 și 7 s-au adresat practicanților acestui sport din ce în ce mai avansați. Competiția a avut în program și două întreceri de dublu, de nivelul 6 și 7.

Cel mai notoriu nume prezent pe tabloul învingătorilor este al lui Dorin Goian, care a participat pentru prima dată la o competiție de tenis pentru amatori și a făcut-o cu succes, reușind să câștige concursul de simplu de Nivelul 6. Dintre suceveni, câștig de cauză au mai avut Ioan Ianis Șutu, care s-a impus în proba de simplu de la Nivelul 5, precum și perechile Mihai Ududec /Cristi Roman și Maximilian Nicoară / Ștefan Simeria, care și-au adjudecat cele două probe de dublu.

Iată cum se prezintă tabloul laureaților al Cupei Miraj Star:

Nivelul 4 Simplu

1.     Claudia Bălan (Botoșani)

2.     Constantin Pușchiu (Botoșani)

3.     Silviu Terteș și Dorel Arsenie (ambii din Suceava)

Nivelul 5 Simplu

1.     Ioan Ianis Șutu (Suceava)

2.     Nicu Pascar (Cajvana)

3.     Ovidiu Cimbru (Suceava) și Bogdan Formagiu (Iași)

Nivelul 6 Simplu

1.     Dorin Goian (Suceava)

2.     Gabriel Toderașcu (Suceava)

3.     Mihai Ududec și Ștefan Ungureanu (ambii din Suceava)

Nivelul 7 Simplu

1.     Florin Crețu (Botoșani)

2.     Dan Vlădeanu (Botoșani)

3.     Sergiu Ceucă (Suceava) și Gheorghiță Șestac (Gura Humorului)

Nivelul 6 Dublu

1.     Mihai Ududec / Cristi Roman (ambii din Suceava)

2.     Adrian Mihai Andrii (Botoșani) / Petru Vicovanu (Horodnic)

3.     Dănuț Alupoaie (Concești) / Sorin Cucuruzac (Darabani) și Florin Ghiorghiță / Tudor Ștefan Anton (ambii din Botoșani)

Nivelul 7 Dublu

1.     Maximilian Nicoară / Ștefan Simeria (ambii Gura Humorului)

2.     Daniel Cosmin Lăzăruc / Octavian Braha (ambii Botoșani)

3.     Sergiu Ceucă / Alin Opincaru (ambii Suceava) și Cătălin Viorel Luca / Eusebiu Condrea (ambii Dorohoi)