Cei 119 absolvenții ai promoției 2023 „General Constantin Christescu – 100” din cadrul Colegiului Național Militar ”Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc și-au luat rămas bun de la anii de liceu. Festivitatea de absolvire a fost marcată printr-un ceremonial militar și religios și s-a desfășurat pe platoul central al municipiului Câmpulung Moldovenesc, joi, 15 iunie.

În ţinute impecabile, elevi, profesori, cadre militare şi invitaţi au sărbătorit performanța. Cu lacrimi în priviri, ștefăniștii au mulțumit tuturor și și-au arătat recunoștință pentru toată muncă depusă de către profesorii și cadrele militare pe parcursul anilor petrecuți în colegiu.

În momentul dedicat celor 119 absolvenţi ai promoţiei 2023 au fost apreciaterezultatele obținute la învățătură, printre care, la loc de cinste, reușita elevului plutonier-major Marius Alin Curcă și elevei sergent-major Alexia Ursuțu, care au fost admiși la două dintre cele mai de top academii militare din Statele Unite ale Americii: United States Military Academy West Point, respectiv, United States Air Force Academy Colorado Springs. Pentru meritele deosebite la învățătură, dar și pentru excelență în pregătirea militară le-a fost conferită diploma „Colonel Marin I. Georgescu”.

  • Premii pentru olimpici

 

În contextul general al preţuirii performanţei, s-au acordat premii pentru cei 13 elevi ștefăniști olimpici la fazele naționale ale olimpiadelor școlare, pentru premiul al III-lea obținut în cadrul concursului de eseuri organizat în cadrul Forumului Internațional pentru Pace, Securitate și Prosperitate și pentru profesorii îndrumători.

În semn de respect și apreciere a rezultatele obținute în educarea generațiilor de elevi, colonelului doctor Romeo Aurelian Popovici, comandantul Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”, i-a fost acordată „Emblema de onoare a Comandamentului Forțelor Întrunite”.

Totodată, în cadrul ceremoniei, elevul sergent-major Cosmin-Dumitru Vișovan a fost avansat la gradul onorific de plutonier-adjutant. Cosmin a obținut Premiul I la faza Națională a Olimpiadei de Istorie și a încheiat anul școlar cu media 10. Avansarea a fost oficiată de general-maior Cristian Daniel Dan, împreună cu comandantul colegiului.

 

  • „Perseverența și curajul, dar și onoarea militară și respectulsunt cele mai importante”

 

Un alt moment important din timpul desfășurării ceremoniei a fost cel în care absolvenţii promoţiei 2023 „General Constantin Christescu – 100” au predat cheia colegiului reprezentanţilor claselor a XI-a, ca simbol al continuităţii tradiţiilor şi valorii generaţiilor de elevi ai Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”.

A fost conferit titlul de Clasă „Căpitan-Erou Aurel Vasilescu” clasei a XI-a B, pentru performanțele obținute în acest an școlar și titlul de Profesorul Anului, prof. Petrică Dorin Ciocan.

În încheiere, general-maior Cristian Daniel Dan, locțiitorul Șefului Statului Major al Apărării, a transmis absolvenților: „Sfatul meu este să concurați, în primul rând, cu voiînșivă. Cu emoțiile și cu ezitările, cu sacrificiile și cu obstacolele inerente. Să vă autodepășiți.Iar în această cursă, să nu uitați că perseverența și curajul, dar și onoarea militară și respectulsunt cele mai importante.

Eforturile voastre vor fi răsplătite atunci când vă veți atinge scopul nobil de a face parte din familia Armatei României. Însă, nu uitați că, a fi militar este mai mult decât o profesie. Este un destin. Este un stil de viață pe care deja l-ați îmbrățișat, dar care trebuie să continue. La fel și pregătirea voastră”.

Momentul festiv s-a încheiat cu defilarea subunităţilor de elevi în aplauzele celor prezenți. 

La festivitatea de joi au fost prezenți general-maior Cristian-Daniel Dan -  locțiitorul Șefului Statului Major al Apărării, absolvent al Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”, promoția 1990; prefectul județului Suceava, Gheorghe Alexandru Moldovan; vicepreședintele Consiliului Județean, Vasile Tofan; primarul Municipiului Câmpulung Moldovenesc - Mihăiță Negură; primarul comunei Pojorâta - Bogdan Codreanu; locțiitorul comandantului Comandamentului Forțelor Întrunite, general de flotilă aeriană Cătălin Băhneanu, absolvent al colegiului, promoția 1986; locțiitorul Șefului Direcției Operații a Statului Major al Apărării, general de brigadă doctor Cornel Traian Scurt, absolvent al colegiului, promoția 1988, reprezentantul Asociației Ofițerilor în Rezervă și în Retragere; general maior (r) doctor Ioan Manci, absolvent al colegiului, promoția 1979, alte oficialități, părinții, rudele elevilor și cetățeni ai Municipiului Câmpulung Moldovenesc.