Emoții mari pentru absolvenții claselor a VIII-a care, începând de luni, 19 iunie, susțin probele evaluării naţionale.
La nivelul judeţului Suceava sunt aşteptaţi să participe circa 6.600 de elevi, care vor susţine examenul în 159 de unităţi de învăţământ.
Testarea durează două ore, probele fiind monitorizate audio-video.
Examenul începe luni, 19 iunie, cu proba scrisă la limba și literatura română. Miercuri, 21 iunie, se desfășoară proba la matematică. Primele rezultate vor fi comunicate miercuri, 28 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 16:00 - 19:00. Rezultatele finale vor fi afișate pe 4 iulie.
Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis în intervalul 8.00 – 8.30.
• 24 de elevi susțin examenul în condiții deosebite
24 de elevi vor susține examenul în condiții speciale, astfel: prelungirea timpului de lucru cu maxim 2 ore pentru 21 elevi, dintre care cinci susțin probele cu interpret mimico-gestual, șase susțin probele într-o sală separată, doi sunt monitorizați cu dispozitiv de monitorizare a glicemiei, pompă de insulină, glucometru și telefon mobil, doi redactează lucrarea scrisă prin utilizarea materialelor compensatorii (tabele cu formule) și instrumente compensatorii (calculator), patru beneficiază de prezența unui însoțitor în sala de examen, iar doi beneficiază de transmiterea subiectelor prin dictare de către unul din profesorii asistenți; prelungirea timpului de lucru cu 1 oră pentru doi elevi cu fracturi antebraț; redactarea lucrării scrise de către unul dintre profesorii asistenți pentru un elev cu contuzie mână dreaptă ghipsată.
Pentru evaluarea lucrărilor au fost constituite trei Centre zonale de evaluare: Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava, Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava și Școala Gimnazială ”Ion Creangă” Suceava.
- Recomandări pentru elevi
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Suceava, candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor și a desenelor pot folosi și creion negru.
Probele încep la ora 9:00, când candidații vor primi broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne (acolo unde este cazul, pot fi solicitate și pagini suplimentare).
Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute. Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și a telefoanelor mobile și a instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informații sau de comunicare. De asemenea, se interzice candidaților să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învățământ/centrul de examen.
Comentarii