Primul premier al României post-decembriste, Petre Roman, ultimul câștigător al concursului ”Românii au talent”, Rareș Prisăcariu, dar și cunoscuta trupa înființată de Damian Drăghici au fost vedetele celei de-a 16-a ediții a Festivalului Literar Internațional ”Mihai Eminescu” care a avut loc vineri, 16 iunie, în Centrul Cultural ”Eugen Simion” de la Dumbrăveni.
Au fost patru ore de spectacol, la care și-au adus aportul și ceilalți invitați, printre care s-au numărat academicieni care vin frecvent la Dumbrăveni, și i-am putea aminti aici pe Mihai Cimpoi, din Republica Moldova, sau Maya Simionescu și Mircea Martin.
Acesta li s-a adăugat un alt academician, din Israel, dar care știe limba română la perfecție deși s-a născut la Sofia, în Bulgaria, Jean-Jacques Askenasy. Una peste alta a fost o ediție plină cu de toate, dar mai ales cu dor de Eminescu, eroul național al României, care îi atrage an de an la Dumbrăveni pe foarte mulți intelectuali din țară, dar și din diferite colțuri ale lumii.
- ”Ne-ar trebui măcar 500 de primari de calibrul lui Ioan Pavăl”
După o scurtă prezentare făcută de Ioan Pavăl, primarul comunei Dumbrăveni, primul invitat la microfon a fost academicianul Mircea Martin, care a subliniat că ”am intrat în al 174-lea an de Eminescu, iar la Dumbrăveni s-a menținut vie memoria marelui poet”.
”Ioan Pavăl a ridicat în comună cel mai înalt steag tricolor, dar nu a făcut doar acest gest, ci a făcut și alte lucruri importante pentru comunitate, școli, spitale, canalizare. De aceea spun cu tărie că patriotismul lui nu este unul de paradă, ci unul real, iar pentru toate astea a avut o sursă de inspirație importantă, pe regretatul Eugen Simion. Despre fostul meu coleg vreau să spun că prin întreaga sa activitate îl putem considera o persoană providențială a perioadei postbelice din România”, a arătat academicianul Mircea Martin.
Aflat pentru prima oară la Dumbrăveni, primul premier de după 1989, Petre Roman, s-a declarat nu doar bucuros, ci și emoționat pentru că se află în centrul cultural care poartă numele lui Eugen Simion, o personalitate de care a fost extrem de apropiat. ”În ansamblu și în detalii, aici, la Dumbrăveni, este o realitate cu totul remarcabilă în peisajul României. Ne-ar trebui măcar 500 de primari de calibrul lui Ioan Pavăl pentru ca România să fie acolo unde ar trebui”, a spus fostul prim-ministru al României.
- La 94 de ani, l-a prezentat pe Eminescu prin prisma creierului de geniu
Ajuns la vârsta de 94 de ani, neurologul israelian Jean-Jacques Askenasy, s-a declarat fericit că Academia Română a fost mutată de pe Calea Victoriei, din București, la Dumbrăveni. În acest context, a catalogat ceea ce se petrece în această comună drept ”fenomenul Dumbrăveni”. Academicianul Askenasy a amintit, în calitate de neurolog, că Mihai Eminescu a avut un creier de mega geniu.
”Titu Maiorescu l-a trimis la studii pentru a se întoarce cu diploma de doctor, dar după ce a studiat la Viena și Berlin, Eminescu s-a întors acasă cu 5 doctorate, dar nu și cu diploma de doctor. Aș putea spune că Eminescu își cântă poezia, Eminescu își pictează poeziile, iar asta se vede prin caligrafia din manuscrise. Nu știu cine poate să scrie cu 4 mm înălțime și înclinat la 20 de grade pagină de pagină. Este ceva incredibil”, a mărturisit Jean-Jacques Askenasy.
Academicianul a avut parte și de o surpriză din partea Romfilatelia, când directoarea Cristina Popescu l-a invitat să dezvelească împreună o marcă poștală care îi poartă numele cunoscutului neurolog israelian.
- Rareș Prisăcariu și formația lui Damian Drăghici au ridicat sala în picioare
Un invitat care a ajuns pe ultima sută de metri la Dumbrăveni a ridicat efectiv sala în picioare. Este vorba de micuțul Rareș Prisăcariu, nimeni altul decât cel mai recent câștigător al concursului ”Românii au talent”.
Cu versuri din Eminescu, băiatul de numai 7 ani, a determinat-o pe academiciana Maya Simionescu să declare: ”viitorul e cu noi”. La fel de apreciată a fost și evoluția trupei înființată și condusă de Damian Drăghici. Acesta a interpretat mai multe melodii și a stârnit ropote de aplauze, oferind și colegilor de la trompetă și vioară posibilitatea de a-și arăta talentul cu ocazia unor numere solo. Capitolul artistic a fost completat de o interpretare la pian, care l-a avut în prim-plan pe Iosua Pavăl.
- Dumbrăveniul atrage ca un magnet
De la microfonul oferit de organizatori, academicianul Maya Simionescu s-a adresat cu apelativul ”dragi concetățeni” și a spus că ”de 16 ani, aici la Dumbrăveni este o întâlnire de suflet în care, cu mic, cu mare, îl onorăm pe Mihai Eminescu. Evenimentul a depășit de mult granițele țării, iar când spui Dumbrăveni spui Ioan Pavăl.
Cred că Dumbrăveniul are un magnet care ne atrage aici pe toți, iar în ceea ce privește publicarea manuscriselor lui Eminescu eu consider că este o mare realizare a lui Eugen Simion, o moștenire pentru România”.
Printre cei care au vorbit nu putea lipsi academicianul Mihai Cimpoi, prezent la aproape toate edițiile festivalului de la Dumbrăveni, poate cel mai mare eminescolog din toate timpurile. Acesta a amintit de valoarea poetului nostru național, iar acest aspect se reflectă și prin faptul că este tradus în 86 de limbi, printre care chineză sau sârbă. Vorbind despre prezența numeroasă de la Dumbrăveni a diferitor persoane din Republica Moldova, academicianul Mihai Cimpoi a spus cu obișnuitul umor care-l caracterizează: ”Basarabia a fost cucerită, dar acum cucerește ea”.
- Marele premiu ”Mihai Eminescu” a fost acordat Angelei Martin
Anul acesta, juriul festivalului a acordat marele premiu ”Mihai Eminescu” Angelei Martin, recompensată astfel pentru activitatea culturală intensă. Cu ocazia acestei ediții au fost instituite două noi premii, care se acordă de organizatori în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii, unui român și unui străin. La acest capitol, pe scenă au urcat atât primarul Ioan Pavăl, cât și directorul Muzeului Național al Literaturii, Ioan Cristescu.
La ediția din acest an, premiul ”Eugen Simion” pentru critică și istorie literară a fost acordat Senidăi Poenaru, din partea română, respectiv Juan Carlos Abril, din Spania. Premiul ”Bucovina” pentru poezie a ajuns la Rolando Kattan, din Honduras, respectiv Dinu Flămând, din România. Ca și la precedentele ediții, mai multe persoane prezente la eveniment au primit diplome de excelență.
Dumbrăveniul are de vineri și mai mulți noi cetățeni de onoare, respectiv fostul premier Petre Roman, academicianul Jean-Jacques Askelasy, artistul Damian Drăghici, respectiv cei trei poeți premiați, Juan Carlos Abril, Rolando Kattan și Dinu Flămând. Mai trebuie spus că pe tot parcursul acestui an, pe holurile Centrul Cultural ”Eugen Simion” din Dumbrăveni poate fi văzută expoziție dedicată personalității lui Dimitrie Cantemir, anul 2023 fiind dedicat acestui ilustru domnitor, dar și marelui compozitor Ciprian Porumbescu.
Comentarii