Violonistul Alexandru Tomescu se va afla în județul Suceava în zilele de 24 și 25 iunie a.c., în cadrul Turneului Internațional Stradivarius 2023, ocazie cu care va susține și concertul „In the mood for love”. Cu renumitul artist se vor întâlni, duminică, 25 iunie, la ora 12.00, la Teatrul Municipal ,,Matei Vișniec" din Suceava, cei 170 de tineri violoniști care au participat pe 5 iunie a.c. la Stupca, la comemorarea lui Ciprian Porumbescu, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă. În 5 iunie, 140 de tineri violoniști au interpretat "Balada" în cadrul unui moment muzical-coregrafic, iar 30 de tineri violoniști îmbrăcați în costume populare au interpretat „Balada” și piese inspirate din folclorul bucovinean, la mormântul compozitorului.
Referitor la turneul internațional Stradivarius, ajuns în acest an la a XVI-a ediție, denumită „In the mood for love”, acesta este, conform organizatorilor, „o invitație adresată publicului la meditație, reflecție și iubire”, „o conexiune în armonie de sunete între vioară și pian, între muzica marilor compozitori universali și naționali, adusă în fața publicului de violonistul Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder Voicu, acompaniat de pianista Adela Liculescu”.
Concertul va avea loc în data de 25 iunie, de la ora 18:00, la Teatrul Municipal ,,Matei Vișniec". Publicul poate participa și la repetițiile care vor avea loc în aceeași sală, începând cu ora 16:30.
Comentarii