Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a solicitat tuturor comisiilor locale de fond funciar din județ să comunice situația cu privire la numărul cererilor nesoluționate prin emiterea titlului de proprietate și suprafețele de teren agricol și forestiere necesare pentru finalizarea procesului de reconstituire prin emiterea titlului de proprietate.
Conform datelor comunicate de comisiile locale, suprafețele necesare pentru finalizarea procesului de reconstituire sunt de 4.202,1217 ha teren agricol și de 9.803,4802 ha teren cu vegetație forestieră. Prefectul a informat, luni, printr-un comunicat de presă, și care sunt motivele care generează întârzieri în emiterea titlurilor de proprietate. Printre acestea se numără situaţii litigioase; modificările de amplasamente; vechiul amplasament este ocupat legal prin aplicarea legilor fondului funciar anterioare şi solicitantul refuză amplasamentul oferit de comisia locală; imposibilitatea de identificare a terenului pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate prin hotărâri judecătoreşti; lipsa de teren rezervă la dispoziţia comisiilor locale de fond funciar; lipsa de terenuri ale Agenției Domeniilor Statului (ADS) pe teritoriul judeţului Suceava, care să poată fi puse la dispoziţia comisiilor locale de fond funciar; lipsa planurilor parcelare; neprezentarea unor cetățeni care dețin terenurile, pentru întocmirea documentației în vederea emiterii titlului de proprietate; refuzul persoanelor îndreptățite de a identifica terenuri cu vegetație forestieră, din cele puse la dispoziție de către ocoalele silvice etc.
Prefectul Moldovan a arătat că, în contextul în care ADS nu dispune în județ de terenuri ce pot fi puse la dispoziţia comisiilor locale de fond funciar, preocuparea comisiei județene a fost de a stabili documentele care vor fi înaintate de către comisiile locale pentru persoanele care optează pentru soluționarea cererilor prin acordarea de măsuri compensatorii. Pentru păduri aceste documente au fost stabilite.
Ca număr de cereri nesoluționate, la această dată sunt 10.581, din care 7.152 cereri pentru teren agricol și 3.429 cereri pentru teren cu vegetație forestieră, față de 16.051 cereri, în noiembrie 2021, din care 10.877 titluri pentru teren agricol și 5.174 pentru teren cu vegetație forestieră.
Comentarii