Accidentul de duminică după-amiază, de pe drumul european 2E, din zona localității Capu Codrului, s-a produs din vina unui șofer care avea permisul de numai o lună de zile. Este vorba de un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Valea Moldovei. Acesta se afla la volanul unui autoturism marca Audi A6 și a intrat de pe un drum secundar pe drumul european. Potrivit semnalizărilor din zonă, dar și a regulilor de circulație, ar fi trebuit să acorde prioritate mașinilor care circulau pe european. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, impactul cu un VW Passat care circula regulamentar și era condus de un bărbat de 30 de ani, din Roman, nu a mai putut fi evitat. În urma coliziunii, soția bărbatului din Roman, care se afla pe scaunul din spate al autoturismului, a suferit leziuni și a ajuns la spitalul din Gura Humorului, unde a primit îngrijiri, dar nu a rămas internată. Leziuni a suferit și cel care a provocat accidentul, care s-a prezentat la spital câteva ore mai târziu, dar tot nu a rămas internat. Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest și nici unul dintre ei nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
Comentarii