Muzeul Național al Bucovinei organizează Salonul Internaţional de Artă Fotografică „Bucovina Mileniul III” - ediţia a XIX-a, eveniment ce se desfăşoară sub înaltele patronaje ICS (Image Colleague Society) şi GPU (Global Photographic Union).
Secţiunile concursului din acest an sunt: „Open monochrome”, „Open color”, „Photojournalism” şi „Nature”. Juriul salonului va avea următoarea componență:
Ovi D. Pop – Oradea, EFIAP /s, GPU Cr4, E AAFR; Nelu Scripciuc – Arad, EFIAP, EAAFR, MICS, MSAP, Hon FICS, Hon FAPU, Hon EICS/PSBP; Flavian Săvescu – Reșița, EFIAP, EAAFR, GPU CR2, GPU Hermes; Iurie Foca – Chişinău - Republica Moldova, AFIAP, MARF; Codrin Anton – Fălticeni, EAAFR.
Cele mai bune fotografii vor fi premiate cu un total de 72 de medalii şi mențiuni (12 medalii şi 24 menţiuni ICS, respectiv 12 medalii şi 24 menţiuni GPU), 4 medalii Gold Bukovina oferite de Muzeul Național al Bucovinei, precum şi cu placheta „Mihai Petru Ungureanu”, care va fi acordată pentru Best Author, în memoria celui care a fost promotorul Salonului Internaţional de Artă Fotografică „Bucovina Mileniul III”.
Detalii găsiți pe website-ul Muzeului Național al Bucovinei: https://muzeulbucovinei.ro/2023/07/03/conditions-for-participation-2023/. Lucrările vor fi jurizate în luna octombrie și deschiderea oficială a salonului va avea loc în luna decembrie a acestui an.
Comentarii