Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava a publicat miercuri, 5 iulie, mediile cu care elevii suceveni vor fi admiși la liceu.
Sunt 6.294 de medii de admitere, din intervalul 1,45-10.
1.357 de elevi din județ au medii de admitere mai mici de 5, iar 305 au medii de top, peste 9,50.
Ierarhizarea candidaților s-a realizat în ordinea descrescătoare a mediei de admitere și, astfel, îi va ajuta pe elevi să își identifice poziția la nivel județean și să-și estimeze șansele de reușită în cadrul liceului vizat.
Aceasta poate fi consultată la
2023 este primul an în care media de admitere este reprezentată de media de la evaluarea națională, după ce Ministerul Educației a decis eliminarea mediei anilor de gimnaziu din formula de calcul a mediei de admitere pentru liceu. În ultimii ani, media anilor de gimnaziu reprezenta 20% din nota finală.
Sunt multe medii de admitere/medii la evaluarea națională egale pentru care sunt aplicate, în ordine, următoarele criterii de departajare: nota obținută la proba de limba și literatura română, în cadrul evaluării naționale; nota obținută la proba de matematică, în cadrul evaluării naționale; nota obținută la proba de limba și literatura maternă, dacă este cazul; media de absolvire a claselor V-VIII.
· Urmează înscrierea la liceu
Înscrierea efectivă la liceu 2023 începe pe 6 iulie, aceasta fiind prima zi când elevii, asistaţi de părinţi şi diriginţi, ar urma să înceapă să completeze fişele de înscriere la liceu.
Potrivit calendarului, în zilele de 6-7 și 10-17 iulie 2023 este prevăzută completarea fișelor cu opțiunile elevului pentru clasa a IX-a. În funcţie de liceul pentru care s-au hotărât să opteze, elevii vor completa codurile respectivelor instituţii pe fişele de înscriere.
Ministerul Educației recomandă ca aceste fișe să fie completate cu maximă atenţie de elevi şi de părinţii acestora, asta deoarece eventualele greşeli pot trimite elevul la un liceu pe care nu şi-l doreşte. Completarea fişelor se face la şcoala unde au susţinut examenele de la evaluarea naţională, iar cei implicaţi trebuie să verifice cu atenţie codurile liceelor şi să pună îndeajuns de multe opţiuni. Au existat cazuri, în anii trecuţi, când elevi cu note de admitere mari au fost admişi la licee mai slab cotate deoarece au completat prea puţine opţiuni sau au greşit codurile liceelor.
Elevii află liceele unde au fost admiși în data de 19 iulie.
Comentarii