Polițiștii de la Serviciul de Investigare a infracțiunilor economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean confiscă periodic articole de îmbrăcăminte și încălțăminte care sunt vândute sub inscripții de renume, fără a avea vreo legătură cu producătorii.
Marea majoritate a confiscărilor de până acum s-au făcut în piețe și bazaruri dar există un plan de acțiune și privind magazinele din mediul rural.
Pe acest fond, sâmbătă, polițiștii au făcut un control în comuna Poiana Stampei.
La unul din magazine lucrătorii de poliție au identificat expuse spre vânzare un număr de 38 articole de îmbrăcăminte și 11 perechi de încălțăminte de la diverse mărci (NIKE, PUMA, ADIDAS, TOMY HILFIGER. Pentru marfă nu exista certificat de conformitate privind originalitatea acestora fiind cert că este vorba de produse contrafăcute, care imită mai bine sau mai puțin bine mărci de renume.
Pentru cine nu știe, acest tip de produse scoase la vânzare atrag multe probleme comercianților. Pe lângă faptul că se confiscă marfa, se întocmește un dosar penal, care de multe ori ajunge în instanță. Vânzătorii ajung inculpați trimiși în judecată iar mărcile de renume sunt parte în proces, reprezentate de case de avocatură din România.
Dosarele se soluționează de obicei cu o pedeapsă cu suspendare sau cu amendă penală pentru inculpați și cu ceva daune materiale pentru mărcile de renume.
Revenind la cazul de la Poiana Stampei, produsele găsite la vânzare au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”.
Valoarea aproximativă a mărfii confiscate este de 2.200 de lei.
Comentarii