Un tânăr în vârstă de 32 de ani, din Broșteni, a ajuns la Spitalul Județean Suceava cu leziuni la ambele picioare, suspect de cel puțin de o fractură, după ce a fost lovit de o mașină pe raza satului Cotârgași, pe DN 17B, drumul principal care străbate localitățile din orașul Broșteni. Accidentul s-a produs sâmbătă, în jurul orei 16.45.

Din primele cercetări ale polițiștilor rezultă că un șofer în vârstă de 59 de ani, localnic din Cotârgași-Broșteni, în timp ce conducea un autoturism Chevrolet, a încercat să depășească un autoturism Suzuki, însă nu a luat distanță suficientă. Foarte important de precizat, acest Suzuki era oprit de șoferul în vârstă de 44 de ani, tot localnic, neregulamentar, pe partea carosabilă, deși în acea zonă este linie continuă.

Pe acest fond, în momentul depășirii, prima mașină l-a acroșat pe un tânăr în vârstă de 32 de ani, care coborâse din Suzuki și era lângă portiera stânga față.

Tânărul a fost practic prins între cele două mașini.

Damian M., tânărul în vârstă de 32 de ani, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, diagnosticul preliminar fiind de suspiciuni fractură gleznă dreaptă, contuzie genunchi stâng.

Polițiștii de la Vatra Dornei ajunși la locul accidentului au vrut să-i verifice privind alcoolemia pe cei doi șoferi implicați în accident. Șoferul de pe Suzuki a suflat în etilotest, rezultând alcoolemie 0. Conducătorul autoturismului Chevrolet a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest dar la Spitalul municipal Vatra Dornei i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii de la Compartimentul Rutier Vatra Dornei au deschis un dosar penal privind infracțiunea de vătămare corporală din culpă și continuă ancheta, pentru a fi stabilite împrejurările exacte în care s-a produs accidentul cu un mecanism destul de complicat.