Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni au intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din municipiul Fălticeni.

 

La sosirea echipajelor, ardeau un container de locuit şi o anexă, construcții alipite, pe o suprafață de aproximativ 50 mp. Flăcările s-au extins şi la o anexă învecinată (20 mp), existând pericolul de propagare la casa de locuit.

 

Cauza probabila de izbucnire a flăcărilor a fost un scurtcircuit electric produs la tabloul de distribuție.

 

Incendiul a fost lichidat la ora 14:50, iar pompierii au salvat casa de locuit învecinată, cu bunurile aferente.