Polițiștii au continuat cercetările într-un caz de duminică, 19 noiembrie, când un șofer nu a oprit la semnalul unui echipaj de la Biroul Rutier Suceava și s-a angajat într-o urmărire periculoasă dinspre municipiul Suceava spre Pătrăuți.

În acea zi, dimineață, la 9.15, echipajul aflat la ieșirea din Suceava, zona șoselei de centură, a făcut semnal de oprire unui autoturism, dar șoferul a mărit viteza de deplasare. Polițiștii au plecat în urmărire, dar fugarul nu a oprit, iar la un moment dat a virat la stânga pe un drum neclasificat.

Somat să oprească, fugarul a intrat cu mașina în șanț, iar apoi a luat-o la fugă pe jos, spre o zonă împădurită.

Unul dintre polițiști a alergat după fugar și a tras 4 focuri de armă în plan vertical. Tânărul nu s-a oprit nici în aceste condiții, iar polițiștii au decis să renunțe la urmărire.

 

·        Polițiștii au decis să nu tragă spre fugar

 

”Întrucât bărbatul avea o distanță considerabilă față de polițist, iar urmărirea pedestră se desfășura pe un teren accidentat, polițistul a evaluat situația în mod obiectiv și nu a executat foc asupra fugarului, riscurile asociate fiind crescute în raport cu circumstanțele date”, a explicat comisarul-șef Ionuț Epureanu.

Plecând de la informațiile legate de mașină, polițiștii au continuat cercetările. O primă constatare a fost că numerele puse pe mașină aparțineau unui alt autovehicul.

Polițiștii au stabilit în cadrul anchetei că la volan s-a aflat Ionuț Lucian Hostiuc, în vârstă de 21 de ani, din Pătrăuți, care nu este posesor de permis de conducere.

În continuarea anchetei, vineri, 24 noiembrie, tânărul a fost pus sub oficial sub acuzare pentru comiterea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducere fără permis, fiind emisă pe numele său ordonanță de reținere pentru 24 de ore.

Polițiștii au transmis un mesaj către sucevenii pretabili la a nu opri la semnalul polițiștilor, pe principiul că își pot pierde definitiv urma: ”Atragem încă o dată atenția asupra faptului că într-o societate modernă, cu o prezență consistentă a mijloacelor tehnice video, este practic imposibil ca un șofer să nu poată fi identificat.

Administrarea probatoriului criminalistic este doar o chestiune de timp, într-un final șoferii care dau dovadă de iresponsabilitate fiind identificați și supuși măsurilor legale.

În plus, în cazul săvârșirii unor infracțiuni rutiere, acest tip de comportament iresponsabil de a nu respecta semnalele polițiștilor constituie circumstanță agravantă și duce la dispunerea măsurilor procesuale cele mai ferme”, a avertizat Ionuț Epureanu.