Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă a anunțat că pe 28 noiembrie, de Ziua Bucovinei, publicul va putea vizita Complexul Muzeal „Cazinoul Băilor” din Vatra Dornei pe modelul Noaptea Muzeelor, între orele 19:00 și 24:00. Niculai Barbă a precizat că în cursul zilei de vineri a avut o ședință de lucru la Vatra Dornei la care au participat primarul Ilie Boncheș și viceprimarul Marius Rîpan, pentru a pregăti evenimentele care vor avea loc în acest municipiu de Ziua Bucovinei. Barbă a precizat că CJ Suceava este implicat atât în programul realizat împreună cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților la Complexul Muzeal Cazinoul Băilor, cât și în târgul de turism „Târg în Țara Dornelor”, care se va desfășura în perioada 28 noiembrie - 3 decembrie.

El a amintit că pe 28 noiembrie va avea loc ședința solemnă a CJ Suceava dedicată evocării a 105 ani de la Unirea Bucovinei cu Țara. „De asemenea, CJ Suceava, prin Muzeul Național al Bucovinei, asigură o serie de expoziții în Cazinoul Băilor, iar prin Centrul Cultural Bucovina realizăm și un spectacol extraordinar de virtuozități vocal-instrumentale susținut de artiștii Ansamblului Artistic Profesionist ,,Ciprian Porumbescu”. Spectacolul va avea loc pe scena Cazinoului începând cu ora 19:00. Începând cu aceeași oră, pe modelul Noaptea Muzeelor, Cazinoul va fi putea vizitat până la ora 24:00. De asemenea, prin târgul de turism organizat la Vatra Dornei revenim și promovăm Bucovina la ea acasă, prin implicarea OMD Bucovina, acum alături de Primăria Vatra Dornei”, a spus vicepreședintele CJ Suceava. El a adăugat că anul acesta, odată cu înființarea OMD Bucovina, CJ Suceava a organizat sau a participat la mai multe târguri din țară și străinătate, începând cu cele din Câmpulung Moldovenesc, Suceava, București, sau cel de la Varșovia, unde a fost promovat inclusiv Cazinoul Băilor din Vatra Dornei.

„Suntem pregătiți și invităm turiștii să-și petreacă minivacanța de Ziua Națională a României în zona Vatra Dornei. Odată cu redeschiderea Cazinoului și cu finalizarea lucrărilor la infrastructură, Vatra Dornei devine un punct extrem de atractiv pe harta turistică a Bucovinei.

Pentru tot ce se întâmplă în ultima perioadă la Vatra Dornei, schimbarea la față a municipiului, apreciem meritele administrației locale, ale primarului Ilie Boncheș și viceprimarului Marius Rîpan, care au avut sprijinul permanent și concret al CJ Suceava. Pe de altă parte, nu pot să nu observ acum o serie de personaje care se bagă în seamă cu poze sau cu subiecte legate de Vatra Dornei. Dintre aceștia este posibil ca unii să nu știe vreo stradă din municipiu, în timp ce alții nu știu să fi făcut ceva de bine pentru dorneni”, a ținut să mai transmită Niculai Barbă.

Nu în ultimul rând, el a spus că pentru cei care vor dori să își petreacă minivacanța de săptămâna viitoare în Bucovina, Serviciul Public Județean Salvamont va comunica situația traseelor turistice din zona montană a județului.