Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava a obținut titlul de „Școală UNESCO”, devenind astfel membră a unei prestigioase rețele globale de instituții de învățământ care promovează valorile și principiile Constituției UNESCO.
Reprezentanții liceului au depus dosarul de candidatură în toamna acestui an, angajându-se să promoveze susținut activități educative pe teme vizând prioritățile UNESCO, precum cetățenia globală, cultura păcii și a non-violenței, dezvoltarea durabilă, educația interculturală și de promovare a patrimoniului cultural.
„De asemenea, pe lângă prestigiul pe care îl conferă apartenenţa la o reţea globală sub egida UNESCO, noul statut deschide și facilitează o serie de conexiuni, colaborări și proiecte. De circa o lună de zile am fost acceptați în această familie, familie preocupată de activități legate de valorile UNESCO. Este o recunoaștere importantă”, a menționat prof. Anca Greculeac, directorul adjunct al unității.
La nivel național sunt circa 100 de școli UNESCO, în județ fiind doar trei – Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava, Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava și Colegiul „Petru Rareș”.
- „Patrimoniul cultural Românesc” sub egida CNPRSV - Școala UNESCO
La finele săptămânii trecute, Colegiul ”Petru Rareș” a organizat o primă activitate de diseminare și promovare a patrimoniului cultural UNESCO, elevii și profesorii școlii urmărind o serie de teme de interes prezentate de invitații lor de seamă: maica stareță a Mănăstirii Voroneț, dr. Gabriela Platon; Delia Leizeriuc – critic de artă și consilier superior alDirecției Județene pentru Cultură Suceava; Călin Brăteanu – director al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale; Vasile Ungureanu – rapsod popular, declarat „Tezaur uman viu” în 2013; preotul Valerian Radu.
Aceștia au subliniat rolul și misiunea Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, au vorbit despre patrimoniul material și imaterial UNESCO din România și Suceava, însemnătatea și valoarea acestora.
Stareţa Mănăstirii Voroneţ, Gabriela Platon, a menționat faptul că în anul 1993, Biserica „Sf. Gheorghe” a Mănăstirii Voroneț a fost inclusă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
„A sluji Voronețul, a sluji un locaș atât de reprezentativ pentru ce înseamnă spiritul românesc, un simbol al spiritului românilor, un locaș istoric, este aparte. Construită de unul dintre cei mai vrednici și mai fascinanți voievozi ai neamului românesc – Ștefan cel Mare - pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu”, a spus aceasta. Stavrofora Gabriela Platon a amintit și de celelalte biserici din județ incluse în parimoniul UNESCO, din Arbore, Humor, Moldovița, Pătrăuți, Probota, Suceava, Sucevița, „unice în lume”, povestind despre tehnica și semnificația frescelor exterioare, despre priceperea meșterilor care le-au executat și despre imaginile redate, care ilustrează scene din Sfânta Scriptură.
”UNESCO este o rețea internațională elitistă, iar conexiunile care rezultă facilitează o explozie de idei, de proiecte, de colaborări. Este o imensă deschidere, o șansă pentru mințile domniilor voastre și vă doresc mult succes”, a transmis aceasta elevilor.
Delia Leizeriuc le-a vorbit liceenilor despre UNESCO, tipuri de patrimoniu și a oferit exemple din România, însoțite de imagini.
Fluieraşul Vasile Ungureanu din Mălini, silviculor la bază, s-a prezentat elevilor ca fiind „un om simplu, un om care a vrut neapărat să-și petreacă viața în comunitate”, menționând că își dedică timpul instruirii copiilor de la școală din Malini, colaborând, totodată, și cu Grupul vocal-instrumental „Obcina Stânișoarei”. Pentru contribuția sa la apărarea, păstrarea și transmiterea tradițiilor românești perene a fost declarat „Tezaur uman viu” în 2013.
Activitatea „Patrimoniul cultural Românesc”, desfășurată sub egida „CNPR – Școală UNESCO”, a fost organizată de prof. Isabela Tabarcea, prof. preot Justinian Cojocar și prof. Cristian Doboș.
Comentarii