O casă și un grajd au fost afectate luni de un serios incendiu care a izbucnit cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit. Incendiul a avut loc la Burla, iar flăcările au mistuit acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 60 metri pătrați și o anexă corp comun (grajd) pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați.

Pentru stingerea focului, la fața locului au mers pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Volovăț. Au fost folosite trei autospeciale, iar la Burla a mers și o ambulanță SMURD B2, dar echipajul acesteia nu a fost nevoit să intervină pentru a acorda ajutor vreunei persoane.