Impactul creșterii, de la 1 ianuarie a.c., a valorii tichetului de masă pentru donatorii de sânge de la 9,57 lei/tichet la 40 lei/ tichet, adică la 280 de lei/ donare se vede deja. Miercuri, la Centrul de Transfuzii Sanguine Suceava s-au prezentat 60 de donatori, dintre care 41 au îndeplinit criteriile pentru donare și au fost acceptați. Directorul centrului, dr. Maria Pilat, a declarat că nu este vorba despre „o creștere spectaculoasă”, dar „începutul de an este bun” și necesarul pentru spitale este acoperit pentru toate grupele, cu excepția B și AB negativ, care oricum sunt rare și la nivelul populației generale.
Dr. Pilat a subliniat că stabilirea numărului de persoane de la care se recoltează sânge într-o zi este în funcție de stocurile existente și de necesarul spitalelor, avându-se în vedere că sângele este un produs perisabil, care nu poate fi stocat pe termen nelimitat. Deocamdată, în acest an la Suceava nu a fost nevoie de reprogramări, ci doar de respectarea criteriilor pentru donare, grăsimile și alcoolul consumate în perioada sărbătorilor de iarnă fiind printre factorii care au influențat acest aspect.
Consumul zilnic de sânge în spitalele din județul Suceava este, în medie, de 40-50 de pungi de sânge. Cel mai mare consumator este Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, prin secțiile Chirurgie, Ortopedie, Ginecologie, Hematologie și Oncologie, iar pe locul doi se plasează Spitalul Municipal Rădăuți, cu Chirurgia și Ortopedia. De asemenea, în cazul în care pacienți din județul Suceava internați în spitale din alte județe au nevoie de sânge, acesta este solicitat de la centrul din județul de domiciliu. Pentru a se asigura necesarul, numărul optim de donatori este de 50 de persoane/zi.
· Condițiile necesare pentru donarea de sânge
Programul de donare la Centrul de Transfuzie Suceava este de luni până vineri, orele 07.30-13.00. Pot dona persoanele sănătoase, cu vârsta între 18 și 60 de ani, cu greutate de peste 55 de kg, în cazul femeilor, și de peste 60 de kg pentru bărbați, care nu sunt supuse nici unui tratament, chiar și pentru o afecțiune banală și tranzitorie. Se poate dona la intervale de 72 de zile.
Pentru cei care doresc să doneze este recomandat ca în seara precedentă să doarmă 7-8 ore, în dimineața donării să mănânce și să se hidrateze (mic dejun format din proteine și glucide, puține grăsimi, și lichide dulci - ceai, cafea, sucuri naturale). Nu se fumează înainte și după donare și nu se consumă alcool în dimineața donării și cu o seară înainte. Cafeaua este recomandată mai ales persoanelor care au în mod frecvent tensiunea arterială mică. După donare se recomandă două, trei ore de odihnă.
La Centrul de Transfuzie persoana care vrea să doneze se prezintă la Fișier cu actul de identitate și cu adeverința medicală care atestă că este sănătoasă. Aici se întocmește fișa de donator, se fac testele preliminare (valoarea hemoglobinei, a tensiunii arteriale, a glicemiei, greutatea corporală etc.), după care, dacă acestea corespund, se merge la medicul care efectuează selecția donatorilor.
Donarea de sânge durează între 8 și 10 minute, timp în care se prelevează o cantitate de 450 ml sânge total, care va fi prelucrat ulterior pentru obținerea de produse de sânge, ce vor fi testate, conservate, stocate și apoi distribuite în spitale. La un ritm zilnic de 50 de donatori, timpul total petrecut la centrul de transfuzie este de aproximativ 30 de minute. Donatorul primește după donare un card electronic cu suma totală 280 de lei, valoarea a 7 tichete de masă x 40 de lei. La prima donare cardul este înmânat imediat, la următoarele suma cuvenită se încarcă în două, trei zile.
Comentarii