Asociația Județeană a Medicilor de Familie/Medicină Generală Suceava își exprimă îngrijorarea față de impactul modificărilor condiţiilor de acordare a asistenţei medicale pentru asigurații medical, atât asupra funcționării cabinetelor, cât și asupra pacienților. Președintele asociației, dr. Lăcrămioara Mercore, a arătat că reducerea valorii punctelor acordate pentru consultații și servicii medicale va duce la scăderea veniturilor cabinetelor de medicină de familie atât în mod direct, cu peste 30% (prin scăderile propuse în ordin), cât și indirect, „prin încă o reducere din cauza creșterii fiscalității și tuturor cheltuielilor cabinetului”.
„În condițiile unui deficit tot mai mare de medici de familie la nivel național, acest proiect propune penalizarea medicilor care înscriu un număr mai mare de pacienți - pacienți care de altfel nu se pot înscrie decât pe listele acestor medici, puțini, care au ales să lucreze în România. Amintim că nu am fost solicitați pentru o negociere reală în ce privește acest contract sau modificările care ne sunt prezentate acum. În aceste condiții, funcționarea cabinetelor de medicină de familie este grav pusă în pericol și în locul progresului negociat pentru derularea acestui contract suntem trimiși cu 5 ani în urmă în termeni de venituri și implicit capacitate de îngrijire a pacienților”, a declarat dr. Mercore.
Medicul de familie afirmă că medicina primară „rezolvă 74% din problemele de sănătate și de boală ale pacienților din România, cu cele mai mici cheltuieli/consultație din sistemul sanitar național”, și că „pe umerii asistenței medicale primare a fost plasată în totalitate responsabilitatea prevenției și a educației sanitare a populației”.
Liderul medicilor de familie suceveni mai spune că aceștia solicită discuții aplicate pe acest proiectul de micșorare a valorii punctului, cu deschidere din partea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și a Ministerului Sănătății, „care trebuie nu doar să recunoască importanța medicinei de familie, dar să dovedească și interesul, deocamdată doar declarativ, pentru sănătatea pacienților prin alocarea sumelor pentru medicina de familie”.
Comentarii