Lucrările la creșa din cartierul Burdujeni din municipiul Suceava, întrerupte anul trecut din cauza lipsei de finanțare de la Compania Națională de Investiții (CNI), vor fi reluate în perioada următoare, a anunțat, miercuri, în conferință de presă, primarul Ion Lungu. Primarul a arătat că lucrările care se realizează cu bani de la administrația locală, respectiv cele de construire a unui zid de sprijin pentru stabilizarea versantului și de amenajare a căii de acces la creșă, sunt în grafic și continuă și acum, în ciuda temperaturilor destul de scăzute. Lungu și-a exprimat speranța că firma care a câștigat licitația va putea recupera timpul pierdut din cauza lipsei de finanțare și creșa va putea fi dată în folosință în acest an.
Capacitatea creșei este de 110 copii, repartizați în 10 grupe.
În ceea ce privește cea de-a doua investiție de acest tip, conform proiectului Ministerului Dezvoltării, care se va construi în cartierul Tătărași, primarul a spus că este în procedură de licitație la CNI.
„Aceste creșe sunt așteptate de familiile care au copii mici, din cele două cartiere”, a afirmat Ion Lungu.
Creșa care se construiește în cartierul Dealul Mănăstirii – Burdujeni ar fi trebuit să fie finalizată și dată în folosință în toamna anului trecut. Clădirea este prevăzută cu bucătărie, spălătorie, cameră de joacă, pavilion administrativ, cameră pentru educatoare, cameră pentru părinți, spații verzi și loc de joacă, pe o suprafață totală de 5.000 de mp.
Costurile estimate inițial la aproximativ 4 milioane de euro au crescut la 4,8 milioane de euro, din care 800.000 de euro sunt pentru zidul de sprijin și drumul de acces. Aceste cheltuieli sunt neeligibile în proiectul finanțat de Compania Națională de Investiții, fiind suportate din bugetul local. Noul termen de finalizare este august 2024.
Comentarii