Vama Siret rămâne blocată de luni la amiază de fermierii care au ieșit în stradă pentru a-și cere o serie de drepturi. Oamenii spun că nu vor pleca acasă, chiar dacă starea vremii s-a înrăutățit și de vineri după-amiază a început să ningă și bate și vântul. Fermierii din Suceava și Botoșani care blochează trei din cele patru benzi ale drumului european 85 din apropierea punctului de trecere a frontierei cu Ucraina de la Siret au făcut vineri dimineață o serie de mici concesii. Pentru prima dată de la instituirea blocadei au permis ca, pe oră, trei tiruri care vin din Ucraina să poată tranzita punctul de frontieră. Singura condiție este ca tirurile care au permisiunea să intre în România să nu fie încărcate cu cereale.

Și pe sensul de ieșire din țară s-au făcut progrese. Acum, pot ieși din țară 15 tiruri ucrainene la fiecare oră, în loc de 10, cât s-a stabilit miercuri dimineață. Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius, iar meteorologii spun că va ninge și va bate vântul, dar noile condiții meteo nu îi sperie pe fermieri, care rămân pe poziții.