Președintele Organizației Județene Suceava a PNL, Gheorghe Flutur, a început joi după-amiază, la Vatra Dornei, seria întâlnirilor cu „liberalii de la baza partidului”. Gheorghe Flutur a precizat că în județul Suceava sunt peste 500 de secții de votare, iar ca organizare teritorială PNL Suceava va avea cel puțin cinci persoane pentru fiecare dintre ele.

În cadrul întâlnirii de joi, la care au participat aproximativ 300 de membri PNL din bazinul Dornelor, Gheorghe Flutur le-a prezentat acestora foaia de parcurs pentru lunile următoare, calendarul și strategia de campanie și a pregătit rețeaua de comunicare a PNL pentru maximizarea scorului la toate cele patru rânduri de alegeri.

„Vom avea astfel de acțiuni în toate zonele județului și ne-am propus până pe data de 10 februarie să cuplăm baza partidului la acțiunile de precampanie electorală. Nota generală este una de optimism, fiind nevoie de mai multă stimă de sine, de încredere în propriile forțe și să explicăm zestrea realizărilor liberale din județul Suceava”, a spus Flutur.

El a arătat că zilele următoare continuă la Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Suceava, Rădăuți și celelalte zone.