Formațiile Steaua București și CSU Suceava s-au întâlnit miercuri după-amiază în prologul etapei a XVI-a a Ligii Zimbrilor. Echipa gazdă, aflată într-o situație dificilă în clasament, s-a montat serios pentru această întâlnire, pe care a câștigat-o la final cu 29-22. La pauză, bucureștenii aveau un avantaj de patru goluri, scor 14-10.

Cel mai bun marcator al universitarilor a fost Alex Dascălu, care a înscris 5 goluri din tot atâtea aruncări.

CSU Suceava: Darius Makaria (8 intervenții), Dragoș Podovei, Mihai Merlă – Alex Dascălu (5 goluri), Botond Balazs (4), Răzvan Gavriloaia (3), Alexandru Bologa (3), Vencel Csog (3), Bogdan Mănescu (1), Andrei Bruj (1), Cosmin Lupu (1), Cătălin Zarițchi (1), Adrian Tîrzioru, Pavel Loic, Alexandru Focșăneanu.

În continuare, în decurs de doar două zile, pe 16 și 18 februarie, formația antrenată de Bogdan Șoldănescu va susține două jocuri, la Timișoara, împotriva celor de la Politehnica. Primul meci va conta pentru runda cu numărul XVII a Ligii Zimbrilor, în vreme ce următorul se va disputa în cadrul turului întâi al Cupei României.

După trei partide în deplasare, sucevenii vor reveni în fața propriilor suporteri în ziua de vineri, 23 februarie, pentru un duel de gală, în campionat, împotriva celei mai bune echipe din România, Dinamo București.