Zeci de nereguli au fost descoperite și sancționate de inspectorii Gărzii Forestiere Suceava, în urma unei serii de activități de control menite să combată exploatările ilegale de lemn.

În perioada 26 ianuarie – 2 februarie 2024, reprezentanții Gărzii Forestiere Suceava au acționat atât în păduri, cât și pe drumurile publice și la depozitele de material lemnos, fiind întocmite 7 procese-verbale de constatare a contravenției și aplicate amenzi cu o valoare totală de 36.000 lei.

De asemenea, a fost confiscat un volum de 346 mc material lemnos.

„Deși iarna 2023-2024 a fost una blândă, au fost identificate stocuri de masă lemnoasă pe care deținătorii le-au uitat în platformele primare din pădure peste termenul legal de transport. Acolo unde nu s-a putut face dovada existenței unor factori care să împiedice transportul lemnului, volumele rămase în pădure au fost confiscate și predate unităților silvice”, a precizat inspectorul-șef al Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Gășpărel.

Dacă în unele cazuri contravențiile au vizat nerespectarea regulilor de exploatare a lemnului sau a termenelor de expediere a acestuia din pădure, s-au întâlnit și situații în care este vorba evident de tăierea ilegală a arborilor și punere frauduloasă în circuitul economic a lemnului rezultat.

Astfel, în data de 26 ianuarie, pe raza comunei Valea Moldovei a fost găsit un autovehicul care transporta cantitatea de 8 mc cherestea rășinoase fără a deține aviz de însoțire a materialului lemnos.

Cheresteaua în cauză a fost confiscată, iar conducătorul auto a fost sancționat cu amendă de 6.000 lei.

În zona Vadu Moldovei a fost identificat un transport de cherestea de rășinoase pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta avizul de însoțire. Cantitatea transportată fiind estimată la limita de infracțiune, aceasta a fost inventariată cu maximă atenție și a rezultat că era vorba de 9,62 mc materiale lemnoase. În mod evident proprietarul transportului a dorit să evite în acest fel măsura confiscării autovehiculului. Lemnul, cu o valoare de 8.629 lei, a fost confiscat, iar conducătorul auto a primit o amendă de 6.000 lei.

O situație mai gravă a fost identificată pe raza comunei Straja, cu ocazia verificării unui punct de debitare a materialului lemnos.

Acolo s-a constatat că în depozit se află o cantitate dublă de masă lemnoasă decât cea înscrisă în evidențe, indiciu clar că surplusul provine din tăieri ilegale de arbori. Drept urmare, a fost confiscată cantitatea de 149 mc lemn lucru rășinoase, cu o valoare de peste 38.000 lei, iar administratorul gaterului a fost sancționat cu amendă de 6.000 de lei.

„În cazurile în care s-a confiscat material lemnos care provine în mod evident din tăieri ilegale de arbori, Garda Forestieră Suceava va lua măsuri de identificare a provenienței acestuia pentru a preveni și sancționa faptele infracționale chiar la sursă”, a adăugat inspectorul-șef al Gărzii Forestiere Suceava.