Sebastian Duceac, tânărul de 21 de ani care a provocat accidentul mortal din dimineața zilei de 1 mai, de pe DJ 209, de la Frumoasa, a fost arestat joi după-amiază pentru 30 de zile. Soluția instanței nu este definitivă și poate fi contestată la instanța superioară.

Autorul accidentului mortal este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, iar în noaptea de miercuri spre joi pe numele său a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore.

Ancheta este coordonată de un procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, iar acesta ia în calcul orice variantă de lucru.

Mai exact, există suspiciuni că Bogdan Ionuț Sefciuc, tânărul de 25 de ani care și-a pierdut viața, ar fi fost lovit intenționat și nu dintr-o întâmplare nefericită, ceea ce ar schimba total datele problemei, inclusiv încadrarea juridică a faptei.

În primul rând nu se știe ce căuta victima la acea oră, 5.00 dimineața, pe drumul de la Frumoasa, în condițiile în care Bogdan Sefciuc locuia în cartierul George Enescu din municipiul Suceava.

Apropiații celui decedat susțin că între acesta și Sebastian Duceac a existat un conflict, iar ultimul ar fi fost lovit de Bogdan Sefciuc. Pentru a se răzbuna, tânărul de 21 de ani ar fi urcat la volanul autoturismului marca VW Touran și l-ar fi lovit intenționat pe Bogdan Sefciuc.

Dacă această variantă se va confirma, ar fi un scenariu extrem de sumbru. Lucrurile se vor lămuri cu siguranță cu ocazia anchetei.

Miercuri seară, după ce au obținut mandatul de percheziție, polițiștii au mers la locuința din Frumoasa unde locuiește Sebastian Duceac. Au verificat și ridicat probe de la mașina implicată în accidentul mortal. Aceasta era avariată serios pe partea stângă față, iar în interior a fost găsit și un topor. De asemenea, în locuință și în curte s-au găsit mai multe urme de sânge.

Pe parcursul acestor acțiuni a fost prezent și Sebastian Duceac și avocatul care îl reprezintă. Autorul accidentului a susținut mereu că nu o cunoștea pe victimă și că nu aveau nici o legătură.

Acest aspect va fi lămurit la percheziția informatică a telefonului, dar și prin coroborarea cu celelalte probe din dosar, inclusiv audierea martorilor.

După ce a comis accidentul mortal, Sebastian Duceac s-a baricadat în propria casă, iar la sosirea polițiștilor a refuzat să iasă din casă și a discutat cu aceștia de pe balconul casei.

A acceptat să se predea doar la 7 ore de la comiterea accidentului, după ce a fost convins de avocatul Mihai Ștefănoaia, cel care îl și reprezintă.

A fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Nu a reieșit că ar fi consumat substanțe interzise, dar toate aspectele se vor lămuri după analiza probelor de sânge și urină care i-au fost prelevate la spital.