Un puternic incendiu izbucnit vineri după-amiază a lăsat prăpăd în urmă într-o gospodărie din satul Stâncuța, comuna Zvoriștea. Alarma de incendiu s-a dat în jurul orei 17.00. La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Suceava, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Zvoriștea, cu trei autospeciale cu apă.
La fața locului s-a constatat că ardeau generalizat două construcții anexe, dar și acoperișul casei de locuit din apropiere. Suprafața totală afectată era de aproximativ 200 de metri pătrați și exista pericolul de propagare a flăcărilor și la o gospodări învecinată.
Focul a pornit din una din anexele din lemn în care se afla un atelier mecanic.
Incendiul a fost lichidat în limitele găsite dar pagubele sunt foarte mari.
Pompierii militari transmit că au ars cele două anexe, șură și atelier, construite din lemn, cu învelitoare din tablă, și bunurile din interior, respectiv lemne de foc, scule electrice, o moară de porumb, o drujbă și alte bunuri. De asemenea, au ars acoperișul și podul locuinței și s-au degradat pereții interiori, precum și alte bunuri.
După cum se vede și în fotografii, este greu de estimat dacă se va mai putea salva ceva din casă.
”Incendiul a izbucnit din zona atelierului, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit produs la un transformator electric defect sau suprasolicitat”, rezultă din cercetările pompierilor militari suceveni.
Comentarii