Numărul exasperant de mare de accidente cu mopediști și bicicliști din această perioadă îi face pe polițiști să ia măsuri mai severe în încercarea de a mai opri acest fenomen care duce periodic și la tragedii.
Un caz de acest gen s-a înregistrat duminică după-amiază, când Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că pe DJ 208, pe raza satului Dolheștii Mari, comuna Dolhești, a avut loc un accident cu rănirea unui biciclist.
Din cercetări a rezultat că un bărbat care se deplasa cu bicicleta pe drumul județean din Dolheștii Mari, pe relația Fălticeni – Dolhasca, s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil, el suferind leziuni și fiind transportat la Spitalul municipal Fălticeni.
Polițiștii au mai constatat că biciclistul era în vizibilă stare de ebrietate, iar aparatul etilotest a indicat concentrația de 1,19 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Bicicliștii nu au răspundere penală legată de consumul de alcool, dar pot fi în schimb amendați.
”Pentru abaterile rutiere săvârșite în calitate de biciclist și pentru faptul că a condus bicicleta pe drumurile publice sub influența alcoolului, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amenzi în cuantum de 2.145 lei”, a transmis comisarul-șef Ionuț Epureanu.
Comentarii