Din echipa cu care Lucian Harșovschise prezintă în fața sucevenilor la alegerile locale din 9 iunie face parte și un doctorand în economie.
Diana Pîțu are 36 de ani și a absolvit Colegiul Național “Petru Rareș” din Suceava, iar studiile universitare le-a făcut la București, iar după finalizarea acestora, a revenit acasă, unde a urmat cursurile unui program de masterat în administrație. Astăzi este doctorand în economie și pe lângă oportunitatea de a studia, Suceava i-a oferit șansa de a învăța și lucra doar lângă oameni valoroși.
“Am ales să fiu alături de Lucian Harșovschi, deoarece este un profesionist, o persoană ancorată în realitatea Sucevei, îi apreciez curajul și bunele intenții. Totodată, cred și apreciez expertiza fiecărui coleg din echipa aceasta care întinerește Suceava prin idei, prin proiecte, printr-o nouă abordare”, spune tânăra care se află pe listele PNL de propuneri pentru Consiliul Local Suceava.
„Îi mulțumesc Dianei pentru încrederea oferită în momentul în care a decis să se alăture echipei! Sunt sigur că, așa cum a spus și ea, alături de echipă, vom reuși să continuăm proiectele începute, dar mai presus de acest lucru, vom reuși să aducem schimbarea de care are nevoie Suceava, prin noi proiecte, printr-o nouă abordare”, a declarat Lucian Harșovschi, care candidează pentru funcția de primar al Sucevei, unde echipa pe care se poate bizui în Consiliul Local este foarte importantă pentru aprobarea și concretizarea proiectelor.
Comentarii