Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, joi, că Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava devine unul dintre cele mai complexe unități spitalicești din țară în ceea ce privește diagnosticarea și tratarea cancerului. „Spitalul Clinic Județean Suceava își diversifică din ce în ce mai mult intervențiile pentru bolnavii de cancer. Am început investițiile mari cu secția de medicină nucleară pentru care am adus aparatură de ultimă generație pentru depistarea timpurie a cancerului, cu acele aparate PET CT și SPECT CT, care sunt în foarte puține locuri în țară. Aici vin peste 1.000 de oameni pe an să facă analize complete cu aparate care citesc funcționarea celulei umane pentru depistarea cancerului. Apoi am făcut secția de radioterapie pentru ca sucevenii să nu mai fie nevoiți să meargă la Cluj sau la Târgu Mureș, cu planificări peste 6 luni sau un an. Iar o altă investiție foarte mare și importantă, de 10 milioane de euro, am făcut-o în noul spital de oncologie, care are ambulatoriu, spații pentru tratament, spații pentru aparținători, precum și îngrijiri paliative”, a precizat Gheorghe Flutur.
El a adăugat că în momentul de față Consiliul Județean Suceava promovează un nou proiect pentru un nou tratament pentru combaterea cancerului, cu radio izotopi, și pentru modernizarea secției vechi de oncologie. „Este vorba de o investiție care are în vedere modernizarea secției vechi de oncologie, cu schimbare de uși, geamuri, tencuieli, acoperiș, panouri fotovoltaice, o investiție de circa 3 milioane de euro. Și un al doilea proiect mare, de 1,3 milioane de euro, pentru screening, respectiv monitorizare și diagnosticare a cancerului de sân, prostată, piele, uterin, de plămâni, stomac, pancreas, hematologie și colon. Cu aceste investiții Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava devine unul dintre cele mai complexe spitale de tratare a cancerului”, a precizat șeful administrației județene.
Gheorghe Flutur a reamintit că în momentul de față la Spitalul Clinic Județean Suceava sunt în derulare proiecte finanțate de Consiliul Județean Suceava de circa 30 de milioane de euro. El a făcut referire la proiecte precum cel de anvelopare a clădirii Spitalului Nou, secție ATI pentru bebeluși, proiectul pentru combaterea infecțiilor nosocomiale, construcția unei cantine restaurant pentru pacienți și aparținători. „De asemenea, în ședința de astăzi a Consiliului Județean Suceava am aprobat alocarea a 2,4 milioane de lei pentru sala de operații politraume. Această sală va fi construită deasupra Unității de Primiri Urgențe și va fi o sală de operații pentru pacienții care suferă accidente grave și sunt aduși de urgență pentru a se interveni cu medici de mai multe specializări în același timp. De asemenea, din aceste fonduri vom extinde secția ATI cu amenajarea de paturi pentru arși”, a arătat președintele CJ Suceava. El a mai adăugat că tot în ședința de joi a deliberativului județean s-a aprobat alocarea a 6,4 milioane de lei pentru achiziționarea unui angiograf.
„Cu toate aceste investiții și dotări moderne pot să spun că ritmul de dezvoltare a Spitalului Clinic Județean Suceava este unul alert și dorim astfel să confirmăm statutul de spital clinic universitar”, a spus Flutur.
Comentarii