Muzeul Național al Bucovinei revine cu o serie de activități interactive și distractive pentru copii și părinți, ce se vor desfășura în lunile iunie, iulie și august, la Muzeul de Istorie din Suceava. Atelierul „Veșminte domnești” invită publicul la o incursiune fascinantă în Sala Sfatului Domnesc, pentru a afla povestea acestei săli ce impresionează micii vizitatori, atunci când îi trec pragul.
Scopul proiectului de educație muzeală este promovarea patrimoniului muzeal din Sala Sfatului Domnesc și atragerea familiilor cu copii la muzeu.
În cadrul atelierului, copiii vor afla informații despre costumul de epocă și despre veșmintele personajelor, iar apoi, împreună cu părintele însoțitor, vor realiza un colaj textil după un model dat. Atelierul stimulează prin joc creativitatea, implicarea activă alături de părinte în realizarea colajului, într-un climat afectiv plăcut și o atmosferă de relaxare. Atelierul este dedicat familiilor cu copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 9 ani.
Se va lucra în echipe părinte-copil. Folosind diverse materiale (catifea, brocart, blană sintetică, dantelă, perle, foarfece, lipici, markere, fir auriu, plasă decorativă), copiii ajutați de părinți vor crea împreună colajul. Tema se va realiza într-un singur atelier, iar obiectele create se vor putea lua acasă.
Numărul maxim de participanți este 20 (copii + părinți)/atelier. Prețul atelierului este 20 lei/grup: 1 copil + 1 părinte. Participarea se face completând fișa de înscriere.
Fișele de înscriere se pot descărca de pe Facebook - Muzeul de Istorie. Fișa se depune la Muzeul Național al Bucovinei, str. Ștefan cel Mare, nr. 33, Suceava (sediul Muzeului de Istorie), Biroul Educație, Marketing și Comunicare. Fișa poate fi transmisă și pe e-mail la: marketing@muzeulbucovinei.ro. Ocuparea locurilor se face în ordinea înscrierii.
Comentarii