Luni, 19 august, s-a desfășurat prima probă scrisă din cadrul celei de-a doua sesiuni a bacalaureatului, proba la limba și literatura română.

Candidații de la această probă au primit două tipuri de subiecte (diferențele au fost doar la ultima cerință a variantei), unele adaptate profilului real, vocaţional sau tehnologic şi unele adaptate profilului uman sau pedagogic.

Testarea de luni a avut o durată de trei ore, timp în care elevii au avut de rezolvat subiecte structurate pe trei mari cerinţe, prima cu mai multe subpuncte.

La subiectul al III-lea, notat cu 3 puncte, elevii de la real au avut de făcut un eseu de cel puțin 400 de cuvinte în care să prezinte particularitățile unui text poetic aparținând lui Mihai Eminescu sau George Bacovia.

În schimb, elevii de la uman și pedagogic au avut de scris un eseu de cel puțin 400 de cuvinte despre o poezie de Tudor Arghezi sau Nichita Stănescu.

În ceea ce privește subiectul I, comun la ambele profiluri, elevii au primit un fragment dintr-un text la prima vedere, I. Valerian, interviu cu I. AI. Brătescu-Voinești, în volumul „Cu scriitorii prin veac”, pe baza căruia au avut de răspuns la mai multe întrebări.

La punctul B de la subiectul I candidaților li s-a cerut să scrie un text de 150 de cuvinte prin care să argumenteze dacă activitățile în natură influențează sau nu stările sufletești. Răspunsul trebuia argumentat raportat la textul primit la prima vedere, dar și din experiența personală sau culturală a candidatului.

La al doilea subiect, tinerii au avut de prezentat, în cel puțin 50 de cuvinte, perspectiva narativă dintr-un fragment primit din „Jar”, de Liviu Rebreanu.

Marți, 20 august, este programată proba la alegere a profilului (539 de elevi înscriși la matematică, 133 la istorie).

Urmează proba la alegere a profilului și specializării (fizică, biologie, chimie, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie, informatică), unde sunt așteptați 639 de elevi.