Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică o nouă serie de avertizări referitoare la starea vremii.

Pentru duminică, 18 august, meteorologii au emis „cod galben” de instabilitate atmosferică care vizează și județul Suceava.

Astfel, între orele 12.00 – 21.00, în Maramureș, nord-vestul Moldovei, precum și local în Munții Apuseni și în Carpații Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50...70 km/h), descărcări electrice și izolat vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.

Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.

În restul țării sunt valabile coduri galbene, portocalii sau chiar roșii, de caniculă, Suceava fiind printre puținele zone „verzi”, unde disconfortul termic nu este accentuat.