Sucevenii au obținut premii importante la Festivalul Internațional „Volare”, ediția a XV-a, desfășurat la Piatra Neamț, concurs de interpretare și creație dedicat copiilor și tinerilor care iubesc muzica ușoară. La competiția care s-a desfășurat în perioada 15-17 august 2024 au participat peste 250 de concurenți din țară și din străinătate. 23 de concurenți din Italia, Bulgaria, Portugalia și Filipine au participat online, iar peste 230 de concurenți din România, din Republica Moldova și din Malta au participat fizic.
Concurenții au evoluat pe scena pregătită de organizatorii Denisa, Viorel și Viorela Stoian, „o familie minunată care face fericiți în fiecare an sute de copii talentați care iubesc muzica”.
Și concurenții au încântat publicul cu interpretările lor, fiind aplaudați îndelung. Juriul a fost format din Olimpia Urs, conf. univ. interpretare canto clasic; Egle Chisiu, interpretă lirică, soprană lituaniană; baritonul Vasile Chisiu, solist la Opera Națională din București; Evelina Batey din Malta, director al Centrului European pentru Cultură și Artă, producător muzical și profesor de canto, fondator al Festivalului Internațional „Golden Voice” Malta; Gutiera Prodan din Republica Moldova, ambasador al păcii, maestru în arte, producător al Festivalului „Mărțișorul copiilor”; Adriana Marchese din Italia, președinta Asociației româno-italiene „Veronica Arts”, director al Festivalului „Euro Music Vision”, compozitor și textier; George Vanvu, compozitor, redactor și realizator emisiuni culturale Radio România Iași.
Școala de muzică Romantic Art din municipiul Suceava s-a întors de la Piatra Neamț cu mai multe premii, participând la acest concurs cu 16 copii cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani, participanții fiind coordonați de prof. Mihaela Gabriela Morar și prof. Andreea Ina Gontaru.
Palmaresul RomanticArt
Secțiunea Interpretare
Sara Tîrnoveanu, 9 ani – Trofeul Mini Star
Alexandru Dumitriu, 8 ani – Trofeul categoriei
Petruța Crețu, 9 ani – Trofeul categoriei
Carol Ieremciuc, 9 ani – Trofeul categoriei
Maria Crețu – 10 ani – Trofeul categoriei
Alesia Tîrnovan, 12 ani – Premiul I
Filip Anton, 8 ani - Premiul II
Antonia David, 8 ani - Premiul II
Ana Popescu, 8 ani - Premiul II
Adelina Zaiț, 8 ani - Premiul II
Patricia Timofte, 10 ani - Premiul II
Beatrice Vultur, 10 ani - Premiul III
Nadia Blanariu, 12 ani - Premiul III
Anisia Rusu, 12 ani - Premiul III
Antonia Bivol, 10 ani - Mențiune
Roberta Pascari, 11 ani - Mențiune
Secțiunea „Hai, să ajungem la stele”
Alexandru Dumitriu, 8 ani – Premiul I
Carol Ieremciuc, 9 ani – Premiul I
Maria Crețu – 10 ani - Premiul I
Patricia Timofte, 10 ani - Premiul I
Petruța Crețu, 9 ani – Premiul II
Invitații speciale în finala altor viitoare concursuri:
Sara Tîrnoveanu, 9 ani – „Baltic Voice” 2025, Lituania și „Euro Music Vision” 2024, București
Petruța Crețu, 9 ani - „Golden Voice” 2025, Malta și „Euro Music Vision” 2024, București
Carol Ieremciuc, 9 ani - „Euro Music Vision” 2024, București
Alesia Tîrnovan, 12 ani - „Amber Voice” 2024, Riga, Letonia
Evenimentul de la Piatra Neamț a fost organizat Asociația culturală „Star”, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Piatra Neamț, Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra Neamț, partener media oficial fiind Radio România Iași.
Comentarii