Incident în dimineața zilei de duminică, 18 august, pe strada Aleea Lalelelor, din cartierul sucevean George Enescu. Un bărbat în vârstă de 35 de ani a sunat la serviciul unic de urgență 112 și a cerut sprijinul polițiștilor. Aceștia au ajuns la locul indicat și au observat că apelantul era sub influența băuturilor alcoolice, deși era abia ora 9.00. Alături era un vecin, în vârstă de 39 de ani, tot sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul care a sunat la 112 a precizat că vecinul său a distrus un coș de gunoi. Vecinul a recunoscut că s-a așezat pe coș, iar suportul acestuia s-a rupt și gunoiul din interior s-a împrăștiat pe jos. Acest lucru l-a iritat pe bărbatul de 35 de ani, care i-a dat două palme vecinului și l-a pus să strângă gunoiul. Cu lecția de morală primită și cu poliția chemată la fața locului, vecinul agresat a refuzat să depună plângere. Totuși, polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunile de „lovirea sau alte violențe” și „distrugerea”.