O șoferiță în vârstă de 34 de ani, din Verești, a trecut printr-o experiență foarte neplăcută în timp ce se deplasa pe drumul comunal de la Dumbrăveni spre Bursuceni. Aceasta s-a trezit în față cu o autoutilitară care tracta o platformă auto.

Accidentul s-a produs marți seară, în jurul orei 21.25.

Din cercetările poliției rezultă că un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Dumbrăveni, care conducea un ansamblu rutier format din autoutilitară și remorcă platformă, a ieșit din curtea unui imobil pe drumul comunal 65, fără a se asigura și a acorda prioritate de trecere autoturismului Skoda condus regulamentar de conducătoarea auto în vârstă de 34 de ani, din Verești, care rula pe sensul dinspre satul Bursuceni spre Dumbrăveni.

După cum se vede și în fotografii, impactul autoturismului cu laterala platformei a fost destul de puternic.

Femeia în vârstă de 34 de ani a fost preluată de la locul accidentului de o ambulanță și dusă la Spitalul Județean Suceava. Diagnosticul preliminar este de traumatism cranian minor și contuzie facială.

Ambii șoferi implicați în accident au putut fi verificați cu etilotestul și s-a stabilit că nu erau băuți.

Polițiștii au deschis un dosar de vătămare corporală din culpă în cadrul căruia vor continua cercetările.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD (B2 și TIM).