Toboganele de la Ștrandul municipal nu funcționează, deoarece au apărut noi reglementări, care au dus la interzicerea folosirii acestora, după ce a fost dat în funcțiune. Mai exact, Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR) a închis toboganele pe motiv că nu sunt autorizate.
Aceeași măsură a fost luată la o mulțime de alte ștranduri din județ și din țară, în baza noilor prevederi legislative.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat că pentru a se conforma noilor cerințe, au fost încheiate două contracte: unul pentru servicii de efectuare a inspecției și întocmirea analizelor de risc în exploatare pentru toboganele din dotarea ștrandului și unul pentru întreținere, ambele în valoare totală de 34.480 de lei, fără TVA.
Chiar și așa, utilizarea toboganelor rămâne interzisă temporar. ”Sunt două-trei firme în toată țara specializate în expertizarea toboganelor și sunt foarte aglomerate. Majoritatea toboganelor din țară sunt suspendate de la funcționare, iar punerea lor în funcțiune trebuie făcută după aceste expertize”, a adăugat Ion Lungu, care consideră că normal ar fi fost ca noile prevederi să se aplice investițiilor care se fac noi, nu și celor inaugurate anterior, când au trebuit respectate alte prevederi legale.
Ștrandul Ițcani a fost dat în folosință anul trecut, după ce a fost refăcut complet, fiind prevăzut atât cu sisteme de încălzire a apei din bazine, utilizând energia solară, dar și cu centrală pe gaz, folosită la nevoie, bazin cu apă sărată, bazine pentru copii și spațiu de joacă pentru copii.
Comentarii