Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că peste 80% dintre drumurile județene sunt modernizate. Gheorghe Flutur a verificat, vineri, stadiul lucrărilor de asfaltare de pe drumului dintre Grănicești și Satu Mare, el precizând că astfel de investiții sunt în derulare în momentul de față în mai multe zone ale județului. Flutur a spus că pentru modernizarea drumului județean Grănicești – Satu Mare, CJ Suceava a alocat o sumă de 3,1 milioane de euro. „Deja avansează lucrarea. Lățimea drumului este de 8 metri, sunt 34 de intrări în curți care se amenajează, 10 podețe și 5.600 metri de șanțuri și rigole. Este o investiție așteptată de mult între Satu Mare și Grănicești și practic este un drum care leagă municipiul Rădăuți, pe scurtătură, de drumul european E 85”, a precizat șeful administrației județene.
Gheorghe Flutur a subliniat faptul că acest gen de lucrări finanțate de CJ Suceava se pot vedea în tot județul, pe Valea Brodinei, la Ulma, Mălini, în pasul Bilbor spre Harghita, în Codrii Seculari de la Slătioara de la Stulpicani spre Câmpulung Moldovenesc, precum și pe tronsoanele Forăști – Manolea și Bălăceana – Comănești. „Sunt câteva șantiere pentru modernizarea drumurilor județene pe care noi le avem pe final în acest an. Au mai rămas puține de modernizat. Iar în momentul de față peste 80% dintre drumurile județene din Suceava sunt modernizate”, a încheiat Gheorghe Flutur.
Comentarii