Luni, 16 septembrie, elevii Liceului Tehnologic ”Mihai Eminescu” Dumbrăveni, coordonați de prof. Romeo Bolohan, vicepreședintele Asociației ”EUROACTIV”, alături de voluntarii ONG-ului, de elevii Colegiului Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava și polițiștii suceveni, au distribuit peste 200 ghiozdane și dulciuri elevilor din familii defavorizate din localitățile Udești și Știrbăț.

Inițiativa lor face parte din campania ”Să aducem copiii la școală”, care vizează combaterea abandonului şi absenteismului şcolar, segregării școlare și bullyingului, beneficiari fiind copiii din familii cu posibilități financiare reduse, iar pe termen lung, întreaga comunitate.

Coordonatorii acestei acțiuni caritabile au fost prof. Romeo Bolohan, vicepreședintele asociației Euroactiv, și prof. Mihai Greciuc, președintele asociației Euroactiv, conducerea Liceului ”Mihai Eminescu” Dumbrăveni, IPJ și IȘJ Suceava.

La activitate a participat și adjunctul Inspectoratului Școlar, prof. dr. Petru Crăciun.

Elevii au oferit la rândul lor momente artistice emoționante și au promis la unison că vor urma cursurile școlare, prioritizând dezvoltarea personală prin studiu.

 

·        Recomandări ale polițiștilor

 

„Abandonul şi absenteismul şcolar sunt primii paşi făcuţi de tineri către delincvenţă. Sunt situaţii în care inclusiv părinţii, din cauza problemelor financiare, decid ca tinerii să nu mai urmeze cursurile şcolare.

Din păcate, stopează astfel dezvoltarea personală a copiilor şi generează o creştere a gradului de expunere la fenomenul infracţional. De asemenea, segregarea școlară și fenomenul de bullying, manifestat prin prisma unor diferențe contrastante în ceea ce privește posibilitățile financiare ale unor copii din familii fără posibilități materiale, duc la repulsie față de mediul școlar și ulterior la absenteism și abandon. Pentru reducerea acestui fenomen polițiștii suceveni, împreună cu asociații nonguvernamentale și alți factori activi din viața comunității, desfășoară activități de responsabilizare și conștientizare, beneficiari fiind copiii din familii cu posibilități financiare reduse, iar pe termen lung, întreaga comunitate”, au transmis polițiștii suceveni.

Polițiștii recomandă încă o dată:
• NU intrați în discuție cu persoane străine și NU răspundeți la provocările acestora!
•   NU intrați în conflict cu alți copii sau grupuri şi încercați să lămuriți orice problemă prin discuții, fără violenţă. 

•   Atunci când este posibil, mergi spre şcoală sau de la şcoală cu un prieten, vecin sau frate.
•   NU acceptați să fiți însoţiți sau să primiți cadouri din partea persoanelor străine. ATENȚIE! În spatele atitudinii binevoitoare a unui necunoscut se pot ascunde intenţii periculoase!
•   Dacă te simţi urmărit, intră într-un magazin, mergi într-un loc aglomerat şi cere ajutorul unui poliţist sau oamenilor din jur!
•   Fiți prudenți în a oferi persoanelor cunoscute pe internet informații personale despre voi sau familia voastră! 
•   NU acceptați niciodată să vă întâlniți cu o persoană pe care ați cunoscut-o pe internet!
•   Restricționați accesul la paginile voastre de socializare, astfel încât să poată fi vizualizate doar de către prieteni!
•   Evitați să postați pe internet fotografii cu voi sau cu membrii familiei!
•   Cereți ajutorul, în orice situație, persoanelor în care aveți încredere, părinți, profesori sau prieteni apropiați!

·       Nu consumați alcool sau substanțe interzise!