Concursul profesional ”Cel mai bun pădurar”, organizat de Agenția ”Moldsilva” din Republica Moldova, a fost un bun prilej de afirmare pentru suceveanul Cristian Hrehorciuc, care a reprezentat Romsilva.
La concursul profesional au participat câștigătorii etapelor organizate la nivelul entităților silvice teritoriale din cadrul Agenției ”Moldsilva”, precum și trei pădurari din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, acesta fiind găzduit de Întreprinderea pentru Silvicultură Edineţ. Eleodor – Olavi Nițescu, directorul general adjunct al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, a condus delegația silvicultorilor din România. La eveniment au participat ministrul Mediului din Republica Moldova, Sergiu Lazarencu, directorul Agenției ”Moldsilva”, Victor Durbală și preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură „Sindsilva”, Ghenadie Grubîi.
Participanții au concurat în probe teoretice, dar și practice, precum punerea în valoare a masei lemnoase, determinarea bolilor şi dăunătorilor pădurii, protecția florei și faunei.
Locul întâi a revenit Anastasiei Ciobanu de la Întreprinderea Silvică Călăraşi, urmată de Natalia Șontea, reprezentanta Rezervaţiei Naturale „Pădurea Domnească”, iar pe locul al treilea, la egalitate de puncte, s-au clasat Ilie Spânu de la Întreprinderea Silvo-Cinegetică Sil-Răzeni și Cristian Hrehorciuc, reprezentantul Direcției Silvice Suceava.
Regia Națională a Pădurilor - Romsilva și Agenția ”Moldsilva” au încheiat un Memorandum de Înțelegere, care prevede schimbul de informații între cele două instituții, schimburi de experiență și instruirea silvicultorilor, participarea la concursuri profesionale, dezvoltarea de proiecte comune, colaborarea în sectorul investițiilor, elaborarea și implementarea planurilor de management forestier durabil, cooperarea în domeniul ariilor naturale protejate și multe obiective comune.
Comentarii