Polițiștii Secției Rurale Ipotești au fost sesizați în cursul zilei de joi de către un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Adâncata, cu privire la faptul că din pădurea ”La Manghiuc” din staul Stamate, comuna Fântânele, au fost tăiați și sustrași mai mulți arbori.
În urma cercetărilor a rezultat că localnicul Mihai A., din Stamate, s-a deplasat în fondul forestier și a tăiat cel puțin 16 arbori, cu dimensiunile cioatelor între 10 și 20 de centimetri.
Ulterior, respectivul a folosit materialul lemnos sustras pentru împrejmuirea unui teren proprietate personală.
În zona respectivă, pe terenul suspectului, au fost identificați 25 de stâlpi din lemn cu înălțimea de aproximativ 2 metri.
Polițiștii au dispus ca lemnul să fie luate în custodie de pădurar și au deschis penal privind infracțiunile de „tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național și din vegetație forestieră situată pe terenul din afara acesteia indiferent de forma de proprietate” și „furt de arbori”.
Comentarii