Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, s-a aflat timp de două zile în delegație oficială în Strasbourg, oraș din Franța care găzduiește sediul Parlamentului European, unde a reprezentat administrația locală la Conferința Asociațiilor Naționale ale Autorităților Locale și Regionale.
”Am participat în zilele de 12 și 13 septembrie la Consiliul Europei de la Strasbourg, la Conferința Asociațiilor Naționale ale Autorităților Locale și Regionale. În cadrul conferinței au fost abordate teme precum guvernarea la mai multe niveluri, elaborarea de strategii în fața provocărilor actuale, consolidarea democrației și statului de drept, acțiuni pentru mediu și climă”, a spus edilul Sucevei, Ion Lungu.
Una dintre mesele rotunde a fost dedicată rezilienței, reconstrucției și reformei Ucrainei, drept pentru care a avut o intervenție online primarul Kievului, Vitali Kliciko, și primarul orașului Mariupol, Vadym Boichenko, care a fost prezent în sala de conferințe, în calitate de reprezentanți al autorităților locale ucrainene.
De asemenea, a participat la dezbateri și primarul orașului Istanbul (Turcia), Ekrem Imamoglu.
La sfârșitul conferinței s-a aprobat o "Declarație Finală”, cu referire la temele discutate și angajamentele viitoare.
Evenimentul a marcat a 75-a aniversare a Consiliului Europei și 30 de ani de la înființarea Congresului Autorităților Locale și Regionale (CPLR).
Comentarii