Consecințele teribilului accident de joi la prânz de pe E 85, de la Vadu Moldovei, sunt grave și pentru cele două femei care au supraviețuit impactului dintre mașina în care se aflau și tirul care a pătruns pe contrasens.

Cele două erau pasagere în mașina condusă de Andrei Piedemonte, în vârstă de 28 de ani, găsit de pompierii militari încarcerat în mașina pe care o conducea, cu leziuni incompatibile cu viața.

Joi seară, femeia în vârstă de 42 de ani și fiica sa de 20 de ani au fost transferate de la spitalul din Suceava la Spitalul Universitar București, una cu un elicopter și una cu un avion SMURD.

Femeia de 42 de ani era în stare comatoasă, cu numeroase policontuzii și cu traumatism cranian sever, în timp ce tânăra de 20 de ani avea și ea leziuni multiple. Conform primului diagnostic pus la Suceava, tânăra avea o fractură complexă coloană lombară, contuzie hepatică și pancreatică.
Cele două făceau parte din comisia FRAS (Federația Română de Automobilism Sportiv) care urma să asigure desfășurarea etapei a VI-a a campionatului național de off-road, competiție care trebuia să aibă loc, în weekend, la Putna.

Acolo trebuia să ajungă și tânărul în vârstă de 28 de ani decedat, care urma să participe la competiție, în calitate de copilot.

În urma nenorocirii, etapa de la Putna, care se afla în organizarea ACS Bucovina Team Motorsport, a fost anulată.

 

·        Tirul a pătruns pe contrasens, în condiții de carosabil ud

 

Din primele cercetări ale polițiștilor rutieri rezultă că șoferul vehiculului greu, în vârstă de 28 de ani, din Pașcani, care rula pe relația Vadu Moldovei spre Drăgușeni, a frânat brusc, tirul a intrat în derapaj și, pe fond de carosabil ud, a pătruns pe sensul opus de mers, lovind frontal autoturismul condus de Andrei Piedemonte, din municipiul București.

Constantin Mădălin Chiper, în vârstă de 28 de ani, din Pașcani, șoferul tirului, a fost verificat cu aparatul etilotest și nu era băut.

Din ancheta demarată în paralel și de inspectorii de trafic de la ISCTR Suceava nu s-au găsit nereguli legate de funcționarea tahografului sau starea tehnică a vehiculului greu.

Prin urmare, plauzibilă pare a fi ”doar” neadaptarea vitezei la condițiile de drumul alunecos și ploaie de către șoferul vehiculului greu. Din păcate, vedem în trafic că șoferii de tir, parcă tot mai mulți, circulă și tot mai tare și ignoră repetat regulile minime de circulație și de siguranță rutieră.

În aceste condiții, faptul că astfel de tragedii se repetă nu ar trebui să surprindă foarte mult.

 

·        Un șofer de vehicul greu care forțează nota și provoacă o nenorocire nu ar trebui să poată invoca doar un accident

 

Din punctul nostru de vedere, și nu numai al nostru, un șofer de autotren care încalcă regulile de circulație și provoacă o nenorocire nu poate invoca doar un accident nefericit pentru că atunci când forțează nota o face conștient că mașina pe care o conduce poate face victime multiple, însă ignoră acest aspect.

Așadar, răspunderea ar trebui să fie diferită față de un șofer de autoturism, de exemplu. 

Ancheta polițiștilor rutieri din acest caz continuă cu privire la săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.